A doua ediţie a simpozionului “Cultura@ SMART în bibliotecă”, la Suceava

bibliteca_afis.jpgColegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret” din Suceava şi Casa Corpului Didactic “George Tofan” Suceava organizează pe 23 aprilie, cea de-a doua ediţie a Simpozionului Judeţean cu tema “Cultura@ SMART în bibliotecă”.

Scopul simpozionului îl reprezintă implicarea şi responsabilizarea bibliotecarilor şcolari şi universitari, a cadrelor didactice şi elevilor în activităţi de dezoltare şi promovare a bibliotecii. Obiectivele simpozionului sunt: formarea unui comportament profesionist; abordarea strategiilor de management şi marketing în activităţile desfăşurate de bibliotecar; creşterea calităţii educaţiei prin diseminarea exemplelor de bună practică şi realizarea unor parteneriate/ legături între bibliotecile implicate. Evenimentul se adresează bibliotecarilor şcolari şi universitari, cadrelor didactice şi elevilor.

Simpozionul “Cultura@ SMART” în bibliotecă se va desfăşura la CN de Informatică Spiru Haret Suceava, pe 23.04.2013, pe următoarele secţiuni:

– Prezentări PP ale lucrărilor ce vor fi publicate în volumul simpozionului (5 minute/material);

– Workshop: Motivarea bibliotecarilor, Daniela Argatu (20 minute): exerciţii de autocunoaştere, de apreciere şi identificare a imaginii de sine;

– Secvenţe biblioteconomice: Modalităţi de atragere a utilizatorilor şi promovarea bibliotecii (10 minute/grupă);

– Prezentarea filmului (vision boardul bibliotecii sucevene) şi expoziţiei “Bibliotecile şcolare sucevene azi”.

Coordonatorii evenimentului sunt prof. Constantin Mărgineanu şi prof. Virginel Iordache, iar organizatori prof. Daniela Argatu şi bibliotecar Roxana Chiriac. Înscrierea lucrărilor bibliotecarilor şi cadrelor didactice se face până la data de 30. 03. 2013 pe adresa de e-mail daniela_argatu@yahoo.com.