“Spaţii interculturale” – conferinţă internaţională la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

bacau_univ_alecsandri.jpgConferinţa internaţională cu tema “Spaţii Culturale” s-a desfăşurat sâmbătă, la Universitatea de Stat “Vasile Alecsandri” din Bacău, în organizarea instituţiei gazdă şi Universitatea din Erzurum, din Turcia.

Aflat la cea de a doua ediţie, evenimentul din acest an a avut ca subiect de comunicări ştiinţifice şi dezbateri “Marginalizarea şi discursul marginalităţii”. Lucrările s-au desfăşurat în plen şi pe secţiunile studii literare, studii lingvistice, studii culturale, traductologie.

La eveniment au participat cadre didactice universitare din Franţa, Statele Unite ale Americii, Ucraina, Republica Moldova, Turcia, precum şi din centrele universitare româneşti Galaţi, Iaşi, Craiova, Brăila, Constanţa şi Suceava. AGERPRES