Târg de masterate la Universitatea “Babeş-Bolyai”

ubb.jpgNoile oferte de studii de masterat ale Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) şi orizontul de carieră, după absolvire, pe plan local, regional şi naţional, vor fi prezentate joi la un târg dedicat acestui nivel de studii superioare, găzduit de Facultatea de Studii Europene.

Organizatorii vor prezenta cu acest prilej şi primul program masteral al cărui curriculum a fost realizat în colaborare cu potenţiali angajatori şi ulterior testat prin intermediul unui proiect intitulat “Evaluarea Dezvoltării Regionale”, finanţat prin POSDRU 2007-2013. Proiectul a vizat atenuarea lipsei de specialişti în domeniul evaluării de programe şi de politici publice şi creşterea gradului de absorbţie a asistenţei financiare nerambursabile a Uniunii Europene.

Absolvenţii de studii de licenţă care doresc să urmeze masteratul la UBB vor primi la târg informaţii şi sfaturi direct de la directorii de programe. De asemenea, cei interesaţi vor afla detalii despre burse şi finanţări oferite aplicanţilor.

“Târgul de masterate” este organizat de Facultăţile de Studii Europene şi de Business şi are menirea de a configura un plan de carieră, luarea deciziilor, dar şi adecvarea aspiraţiilor cu capacitate individuală a tinerilor. AGERPRES