Constanţa: peste 14.000 de elevi din familii nevoiaşe primesc rechizite gratuite de la Ministerul Educaţiei

rechizite.jpg Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa distribuie, în perioada 23 – 28 octombrie, rechizite şcolare gratuite pentru peste 14.000 de elevi din învăţământul de stat primar şi gimnazial care provin din familii nevoiaşe, bunuri pentru achiziţionarea cărora Ministerul Educaţiei a alocat circa 311.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, Cristina Ivan, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că cei 14.220 de beneficiari ai pachetelor cu rechizite reprezintă circa 24% din numărul total al elevilor din clasele pregătitoare şi I-VIII din judeţ, cei mai mulţi fiind din mediul rural.

Conform legislaţiei în domeniu, pachetele cu rechizite se acordă elevilor din învăţământul de stat primar şi gimnazial, cursuri de zi, care se află în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie este de maximum 50 % din salariul de bază minim brut pe ţară. AGERPRES