Iniţiativă legislativă care vizează instituirea de facilităţi pentru unii studenţi şi masteranzi

studenti3.jpgDeputatul conservator Ovidiu Raeţchi a depus o iniţiativă legislativă care vizează instituirea unor facilităţi pentru studenţii şi masteranzii de administraţie publică, ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene, sub forma unor stagii de practică retribuite.

“Sectorul public oferă puţine şanse de angajare studenţilor şi masteranzilor de administraţie publică, ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene, iar acest lucru conduce la creşterea numărului de şomeri în rândul acestora după absolvirea facultăţilor de profil. Posturile din administraţia publică sunt încă blocate, angajându-se doar câte un funcţionar la şapte posturi eliberate, sectorul public fiind incapabil de a le oferi oportunităţi de profesare în domeniul lor de specialitate. Atunci când sunt scoase posturi la concurs în cadrul instituţiilor publice, la condiţiile specifice ce trebuie întrunite de candidat sunt prevăzute de obicei alte specializări, precum ştiinţele juridice sau economice. În plus, tinerii nu pot candida pentru posturile scoase la concurs, deoarece, în majoritatea cazurilor, acestea nu vizează gradul profesional debutant, ci o altă poziţie în ierarhie ce necesită vechime în muncă de cel puţin un an, vechime pe care un student/masterand nu o deţine”, a argumentat Ovidiu Raeţchi.

Potrivit acestuia, instituirea stagiilor de practică retribuite pentru studenţii şi masteranzii de administraţie publică, ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene reprezintă un stimulent şi o şansă reală de pătrundere pe acel segment din piaţa muncii pentru care se pregătesc în mod specific. De asemenea, prin intermediul cunoştinţelor de specialitate pe care le deţin şi a spiritului inovativ, tinerii pot aduce o contribuţie semnificativă la procesul de dinamizare şi reformare a aparatului administrativ, cu un impact pozitiv asupra sectorului public.

El a precizat că stagiul de practică plătit se va desfăşura în cadrul unei instituţii publice, pe o perioadă de maximum 6 luni, iar facilitatea se acordă studenţilor care au promovat cel puţin în anul II de studii, în limita bugetului anual alocat programului de către Ministerul Educaţiei şi în funcţie de numărul de locuri alocate semestrial pentru ocuparea postului de ‘stagiar’.

Studenţii sau masteranzii trebuie sa îndeplinească, la data solicitării de a efectua stagiul de practică plătit, cel puţin două din următoarele criterii: rezultate deosebite în activitatea academică (încheierea unui an universitar cu media minimum 9.50); participare în cadrul unor proiecte de cercetare;
c) Participare cu lucrare la sesiuni de comunicări ştiinţifice studenţeşti; lucrări sau articole publicate în reviste de specialitate aferente domeniului studiat; activităţi de voluntariat în cadrul universităţii.
Dosarele de candidatură se depun la Ministerul Educaţiei Naţionale. După etapa evaluării dosarelor, aplicanţii susţin un examen scris, conform bibliografiei comunicate de Ministerul Educaţiei pentru fiecare categorie de studii. În urma promovării examenului, aplicantul va fi repartizat în cadrul unei instituţii publice pentru desfăşurarea stagiului de practică plătit. AGERPRES