Prima Conferinţă TEDx la Bacău a avut loc la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

univ_bc_tedx.jpgPe 8 noiembrie a avut loc primul eveniment TEDx din Bacău, organizat de Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) și Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău.

Tema propusă, “Transforming Passion into Success”, a reunit 10 speakeri din diverse domenii care au stimulat tinerii să comunice idei şi pasiuni și să le transforme în acțiune. Sub sloganul “Crede în tine, începe cu nimic și din acel nimic ceva grandios va fi creat”, TEDxBacău ne îndeamnă să credem în propriile forţe şi să transformăm ideile în succes.
Evenimentul a fost deschis de către Rectorul Universităţii, Prof. univ. dr. ing. Valentin Nedeff care le-a vorbit tinerilor despre ideile şi experienţele sale, despre modul în care pasiunile şi succesul contribuie la dezvoltarea personală.

Cei 10 speakeri au împărtăşit celor 100 de participanţi poveştile lor succes. Romeo Moşoiu, Consilier la Ministerul Educaţiei i-a încurajat pe tineri să lupte pentru drepturile lor, Răzvan Daba le-a vorbit studenţilor despre “Frica de a vorbi în public”, Loredana Lăcătuşu despre “Importanţa cunoaşterii unei limbi străine”, Ionuţ Budişteanu, câştigătorul “Intel Internaţional Science and Engineering Fair 2013” despre transformarea pasiunii în performanţă. Poveştile de succes i-au inclus şi pe Tedy Necula, producător şi director de film, Cristian Andrieş, comandant de patrulă în cadrul escadrilei de elicoptere Bacău, Adrian Iordache, director HIT Park Bacău, Adelina Sabău, solistă de pian şi câştigătoare a numeroase premii la concursuri internaţionale şi Cristian Gog, mentalist, câştigătorul concursului “Românii au talent”, sezonul II.