Elevii şi studenţii intenţionează să acţioneze în instanţă Primăria Constanța pentru nesubvenţionarea transportului în comun

microbuz scolar.jpgElevii şi studenţii din municipiul Constanţa intenţionează să acţioneze în instanţă administraţia locală pentru că nu le subvenţionează costul deplasărilor cu mijloacele de transport în comun, conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale.

Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor Constanţa (AEC), ai Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) şi ai Ligii Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa (LSUMC) au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că au depus joi, la primărie o notificare prin care solicită subvenţionarea transportului în comun, iar dacă în termenul legal de 30 de zile nu vor primi răspuns favorabil, vor acţiona în contencios administrativ municipalitatea.

“Vă facem cunoscut faptul că în temeiul Legii Educaţiei Naţionale aveţi obligaţia de a asigura în proiectul bugetului municipiului Constanţa pe 2014 sumele aferente drepturilor mai sus menţionate şi elaborarea unei Hotărâri de Consiliul Local pentru armonizarea situaţiei cu legislaţia în vigoare. (…) În cazul în care cererea noastră nu va fi soluţionată pozitiv, având în vedere prevederile art. 7 din Legea 554/2004, prezenta scrisoare se consideră o notificare prealabilă în vederea unui proces pe contencios-administrativ”, se arată în documentul elevilor şi studenţilor constănţeni, depus la Primărie.
Potrivit acestora, printr-o hotărâre “nelegală” a Consiliului Local Municipal Constanţa, din iunie 2004, elevii şi studenţii constănţeni sunt “discriminaţi”, subvenţii la transportul în comun primind doar cei care provin din familii nevoiaşe.

Liderul AEC, Alexandru Bajdechi, a menţionat că situaţia respectivă a fost semnalată şi într-o şedinţă a CLM Constanţa de anul trecut, însă primarul Radu Mazăre a susţinut “că nu-l interesează, că nu au bani, că nu ştie ce prevede legea şi că elevii trebuie să meargă în cluburi şi la plajă”. “Elevii din Constanţa nu pot beneficia de această măsură pentru că autoritatea locală refuză să acorde orice fel de subvenţie pentru toţi elevii şi studenţii. (…) Cred că este şi datoria Ministerului Educaţiei să analizeze acest caz pentru că elevii fac parte dintr-un sistem naţional de învăţământ, iar statul are obligaţia să se asigure că toate drepturile noastre sunt respectate, astfel încât să beneficiem de un învăţământ de calitate, fără piedici de orice fel”, a afirmat Bajdechi, menţionând că organizaţiile de elevi şi studenţi au semnalat în iulie 2013 Ministerul Educaţiei situaţia, însă nu au primit niciun răspuns.

Potrivit preşedintelui LSUMC, Theodor Retevoi, toate demersurile făcute pe cale amiabilă pentru rezolvarea problemei subvenţionării transportului în comun potrivit legislaţiei în vigoare au fost zadarnice, reprezentanţii elevilor şi studenţilor dându-şi seama că “nu au cu cine discuta”.
Liderul CJE Constanţa, Andrei Gîlcă, a susţinut că prin neacordarea respectivelor subvenţii de către municipalitate, în primul rând sunt afectaţi părinţii. “Într-o comunitate în care şcoala este foarte scumpă şi sunt probleme cu strângeri de bani (…), şcoala trebuie plătită, consumabilele trebuie plătite, hainele, uniformele, pachetul de la şcoală trebuie plătite, părinţii de unde să scoată atâţia bani? Poate că nu toţi îşi permit, iar transportul în comun ar fi o grijă în plus. (…) Elevului ar trebui să i se asigure un transport sigur şi dacă nu gratuit, măcar subvenţionat 50%”, a afirmat Gîlcă.

Reprezentanţii asociaţiilor de elevi şi studenţi constănţeni au precizat că nesubvenţionarea transportului local, situaţie existentă de zece ani în municipiul Constanţa, trebuie stopată, susţinând totodată că Inspectoratul Şcolar Judeţean, administraţia locală şi guvernanţii “pasează” responsabilitatea în acest caz de la unii la alţii, fiind vorba de “un ping-pong” între autorităţi.

Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa percepe 110 lei pentru un abonament pe toate liniile, 80 de lei pentru un abonament pe două linii şi 55 de lei pentru un abonament pe o singură linie. În municipiul Constanţa studiază peste 50.000 de elevi şi studenţi. AGERPRES