Ministrul Remus Pricopie dă asigurări că Guvernul încurajează colaborarea dintre industrie şi şcoală

pricopie_remus8.jpgGuvernul încurajează realizarea unor colaborări între unităţile industriale şi unităţile de învăţământ pentru formarea viitorilor angajaţi, a afirmat miercuri ministrul Educaţiei Remus Pricopie, după o întâlnire cu reprezentanţii societăţii Automobile Dacia şi cei ai unui liceu tehnologic din oraşul Mioveni.

“Am discutat, în cadrul dezbaterii pe care am avut-o înainte de vizita în şcoală, despre problemele care se ridică. Domnul director de la Dacia a ridicat o serie de probleme şi ceea ce am stabilit concret a fost că data viitoare (…) vom lăsa zona festivă şi vom trece la munca propriu-zisă. (…) Eu încurajez un acord între Automobile Dacia şi liceu”.

“Ce am făcut noi, şi domnul prim-ministru şi eu, a fost să transmitem un mesaj clar de seriozitate şi de determinare a Guvernului de a sprijini. Evident că atunci când începi să discuţi, constaţi că unele lucruri le poţi rezolva pe loc, fără ajutorul nimănui, direct între cele două instituţii, altele s-ar putea rezolva dacă există un anumit cadru instituţional şi atunci intervenim noi ca să sprijinim”, a declarat Pricopie la Curtea de Argeş, în cadrul unei conferinţe de presă.

În opinia sa, colaborările de acest gen nu au neapărat nevoie de o modificare a cadrului legislativ, dar acest lucru se va realiza dacă se va constata că se impune. “Nu întotdeauna ai nevoie de o lege pentru a face un lucru de bun simţ. De exemplu, o colaborare între două instituţii, în România şi oriunde, nu trebuie să fie neapărat parafată, de tip lege. E adevărat că sunt momente în care Guvernul şi Parlamentul pot să intervină pentru a canaliza un astfel de proces de colaborare. (…) Eu cred că acolo unde s-a considerat că trebuie lărgit un cadru legislativ de sprijin, s-a făcut. Dacă vom constata că este nevoie să mergem mai departe, o vom face. (…) Noi suntem deschişi oricărei propuneri care vine din sistem, pentru a încuraja această colaborare dintre industrie şi şcoală”, a precizat ministrul Educaţiei.
Reprezentanţii Automobile Dacia şi cei ai Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini au stabilit, miercuri, iniţierea unei colaborări prin care elevii să poată face practică în uzina de la Mioveni şi să fie sprijiniţi în formarea profesională de specialişti din cadrul societăţii, pentru ca după absolvire să poată fi angajaţi. Unitatea de învăţământ a primit şi o donaţie constând în două autoturisme de teste, care vor fi utilizate ca material didactic. AGERPRES