PDL sesizează CNCD împotriva Ecaterinei Andronescu şi a lui Remus Pricopie

turcan_raluca.jpgPDL va face sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) fostului ministru al educaţiei Ecaterina Andronescu şi actualului ministru, Remus Pricopie, pentru abuz în funcţie şi discriminare, referitor la cazul a 22.000 de cadre didactice care nu au beneficiat de echivalarea competenţelor, se arată într-un comunicat semnat de deputatul democrat-liberal Raluca Turcan. .
Raluca Turcan, vicepreşedinte PDL şi ministru al Educaţiei în Guvernul Alternativă, consideră că cei doi miniştri au încălcat drepturile a peste 22.000 de cadre didactice, prin nefinalizarea procedurii de echivalare a competenţelor acestora.

“Aproximativ 22.000 de cadre didactice care ocupă funcţiile de educatori / educatoare, institutori / institutoare şi învăţători / învăţătoare, respectiv de maistru-instructor şi antrenor aşteaptă şi astăzi să le fie echivalate competenţele şi să devină profesori în învăţământul preşcolar şi primar, profesori de instruire practică sau profesor antrenor (conform art. 248, alin. (3) şi (4) din Legea nr.1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale)”, se arată în comunicat.

Potrivit aceluiaşi document, procedura, demarată în anul 2012 (conform calendarului prevăzut de OM nr. 6563/2011) şi derulată fără niciun impediment, “s-a blocat în cabinetul doamnei Ecaterina Andronescu”. “Ordinul de Ministru privind aprobarea listelor cuprinzând personalul didactic din unităţi de învăţământ preuniversitar, nominalizat pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale, care trebuia dat din noiembrie 2012, în timpul mandatului fostul Ministru al Educaţiei, nu a fost semnat nici până astăzi”, a declarat Raluca Turcan.

Art. 248, alin. (3) din Legea Educaţiei Naţionale prevede pentru personalul didactic în cauză că educatorii, învăţătorii, institutorii, instructorii, maiştrii şi antrenorii care ocupă deja funcţii în sistem şi care “au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc condiţia pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor, în baza unei metodologii de recunoaştere şi echivalare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”.

“Pe de o parte, echivalarea competenţelor şi încadrarea în funcţia de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor aduce cu sine şi o creştere semnificativă de salariu pentru toate aceste cadre didactice. Pe de altă parte, semnarea şi intrarea în vigoare a respectivului Ordin de Ministru ar fi scos persoanele în cauză de sub incidenţa OUG nr. 92/2012 care impune condiţia ca educatorii/educatoarele şi învăţătorii/învăţătoarele să îşi continue activitatea în funcţiile didactice pe care le ocupă, ‘cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă'”, a explicat deputatul PDL.
Conform Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, un cadru didactic trebuia să fi obţinut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor.
“În cazul acestor cadre didactice care au obţinut punctajul necesar pentru echivalare, Ministerul Educaţiei, prin doamna Ecaterina Andronescu, trebuia să semneze, începând cu 1 noiembrie 2012, un Ordin de Ministru pentru eliberarea atestatelor de echivalare, în baza listelor provenite de la fiecare inspectorat şcolar judeţean. Ordinul de Ministru nu a mai fost eliberat, împiedicând inclusiv măririle salariale care li s-ar fi cuvenit acestora prin lege. Drept urmare, PDL a depus astăzi la CNCD o sesizare privind abuzul în funcţie comis de doamna Ecaterina Andronescu şi, respectiv, de actualul Ministru al Educaţiei, domnul Remus Pricopie”, a concluzionat Raluca Turcan.

“Luând în considerare toate cele expuse anterior, considerăm că drepturile celor 22.000 de cadre didactice au fost încălcate în mod flagrant prin nefinalizarea procedurii de echivalare legal derulate de către Minister, prin abuzul în funcţie al miniştrilor Ecaterina Andronescu şi Remus Pricopie”, se încheie comunicatul. AGERPRES