Ministrul Remus Pricopie anunță că nu se vor mai face investiţii în şcolile fără elevi

pricopie_remus8.jpgCele 1.400 de proiecte de infrastructură şcolară începute şi neterminate vor fi reluate, dar nu se vor mai face investiţii în şcolile fără elevi, a declarat joi, la Buzău, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Potrivit acestuia, investiţiile din infrastructura şcolară beneficiază într-o primă fază de 240 de milioane de euro.

“Proiectele din fondurile europene, în special cele din programul Regio de dezvoltare regională, beneficiază de suma de 240 de milioane de euro prin mutarea din alte sectoare unde nu au fost utilizaţi către zona Regio. Sunt 1.400 de şantiere în diferite locuri şi în diferite stadii, multe dintre ele părăsite din lipsă de finanţare. Începem finanţarea, unele dintre ele sunt în lucru şi încercăm să finalizăm cât mai multe dintre acestea până la 1 septembrie, dar sub rezerva să existe copii, căci am văzut cazuri că am investit în şcoli noi după care am închis şcoala a doua zi după ce am inaugurat-o”, a spus ministrul Educaţiei.

Remus Pricopie a afirmat că pentru perioada 2014-2020 vor mai fi alocaţi circa 500-600 de milioane de euro. “Pentru perioada 2014-2020 vor mai fi alocaţi din fonduri europene circa 500-600 de milioane de euro care vor fi investiţi tot în infrastructura şcolară în urma unor proiecte solicitate de unităţile şcolare”, a spus ministrul Educaţiei. AGERPRES