Şova: “Ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii educaţiei aduce foarte multe lucruri bune pentru profesori”

sova_dan1.jpgOrdonanţa de urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative aduce foarte multe lucruri bune pentru profesori şi pentru beneficiarii sistemului de învăţământ, fiind un act normativ rezultat al dialogului social care vine să corecteze o lege adoptată pe genunchi, în spatele uşilor închise, fără legătură cu realitatea din sistemul educaţional şi din societatea românească, afirmă purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

“Ea oferă un sprijin elevilor care nu trec examenul de Bacalaureat, vizând astfel atingerea de către România a obiectivelor Strategiei Europa 2020, oferă recunoaştere cadrelor didactice cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, susţine învăţământul profesional, ţinteşte reducerea abandonului şcolar şi întăreşte autonomia universitară. Actul normativ propune o abordare sistemică de modernizare şi dezvoltare graduală a sistemului de educaţie”, consideră Şova.

În opinia purtătorului de cuvânt al PSD, “atât Traian Băsescu, cât şi aliaţii lui din PDL continuă un discurs care face rău educaţiei – acela că trebuie să îi abandonăm total pe cei care nu trec un examen!”.
“Ei au făcut asta, dar noi nu o vom face niciodată!”, afirmă Dan Şova.
El declară că una dintre promisiunile pe care a făcut-o PSD atunci când a preluat guvernarea a fost aceea de a face din acest domeniu o prioritate.

“Aceasta înseamnă creşterea treptată a finanţării şi aşa s-a ajuns la reîntregirea salariilor tăiate, la creşterea salariilor pentru profesorii debutanţi, la achiziţionarea de microbuze şcolare, la majorarea burselor pentru olimpici sau la investiţii în lucrări de modernizare a şcolilor. În acelaşi timp, scoaterea educaţiei din zona gri în care a fost aruncată de guvernarea PDL a presupus şi măsuri de reparare a unor greşeli majore făcute în trecut, greşeli care îşi au sursa în Legea educaţiei naţionale”, subliniază Şova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, OUG nr. 49/ 2014 este expresia unei viziuni despre educaţie bazată pe principiile echităţii, solidarităţii şi responsabilităţii.

“Este vorba despre o abordare total diferită faţă de cea a regimului Băsescu, care a promovat constant ideea că cei slabi, ce săraci, cei aflaţi în dificultate, cei care nu trec un examen nu merită nicio şansă în viaţă. Conform acestei viziuni a popularilor din România, cei mai slabi trebuie marginalizaţi, eventual eliminaţi din societate. Traian Băsescu şi acoliţii săi sunt cei care au tăiat salariile profesorilor, au închis multe şcoli, i-au trimis pe dascăli să muncească în afara ţării şi au decredibilizat un întreg sector. Tot ei sunt acum cei care, cu ipocrizie, contestă măsurile reparatorii pe care profesorii, elevii, studenţii şi părinţii şi le doresc”, se mai arată în comunicatul purtătorului de cuvânt al PSD. AGERPRES