Şcolile ieşene au câştigat nouă proiecte cu finanţare europeană

Învăţământul preuniversitar ieşean a câştigat nouă proiecte europene într-o competiţie naţională foarte strânsă în care sute de proiecte au fost respinse sau se află pe lista de rezervă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Gabriela Conea, inspector de Proiecte educaţionale şi programe europene în cadrul ISJ Iaşi, a declarat că proiectele în sumă totală de 446.000 de euro vor da posibilitatea unui număr de 50 de elevi şi 114 profesori ieşeni să beneficieze de educaţie şcolară şi formare profesională în ţări europene.

“Exemplele de bună practică, programele de succes, modelele de predare şi strategiile europene care şi-au dovedit deja valoarea sunt la numai un pas de cei 164 de beneficiari direcţi, dar şi de cei peste 10.000 de beneficiari indirecţi, care vor învăţa din experienţele acumulate de colegii lor. Profesorii ieşeni au demonstrat încă o dată că îşi doresc să se implice în proiecte educaţionale europene şi că au competenţele necesare pentru a scrie proiecte de succes”, a spus Gabriela Conea. AGERPRES