La Braşov a apărut primul ziar editat de un Consiliul Judeţean al Elevilor

“Vocea elevilor braşoveni”, primul ziar editat de un Consiliu Judeţean al Elevilor, a fost lansat joi, la Colegiul Naţional “Unirea” din municipiul Braşov. Publicaţia apare în parteneriat cu Instituţiei Prefectului, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Asociaţia părinţilor din şcolile braşovene, care finanţează tipărirea ziarului.

“Trebuie să vă spun că sunt foarte mândră de ei pentru că este un ziar la care au lucrat doar ei şi observ deja că au învăţat destule lucruri. Sunt mândră că, la Braşov, Consiliul Judeţean al Elevilor demonstrează că se poate construi prin implicare şi prin colaborare instituţională. Ziarul va fi deschis tuturor elevilor din judeţ care îşi vor putea expune opiniile, poveştile lor de şcoală, să-şi promoveze proiectele şi multe alte activităţi extraşcolare. ‘Cenzura’ va fi legată doar de regula bunului simţ sau de limbajul folosit”, a declarat inspectorul şcolar Silviana Ceoceanu, prezentă la eveniment.

Prezent la lansare, prefectul Mihai Mohaci a afirmat că apariţia ziarului este legată de o idee a sa, după o discuţie cu Consiliul onorific al elevilor care sunt şi consilieri onorifici ai prefectului. “În discuţiile avute cu ei le-am dat această idee. Consider că este o idee bună pe care şi Consiliul Judeţean al Elevilor a îmbrăţişat-o. Ceea ce vor scrie în acest ziar, ce subiecte vor aborda, va ţine doar de ei, de comitetul redacţional şi de Consiliul Judeţean al Elevilor. Prefectura şi eu, personal, i-am ajutat să lanseze acest ziar şi îi voi ajuta cu apariţia primelor două numere. Am fost cu ei la tipografie pentru apariţia ziarului şi i-am văzut foarte interesaţi. De aceea cred că acest ziar va avea o viaţă lungă” a spus prefectul Mihai Mohaci.
Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor, Vlad Ştefan, consideră că ziarul este unul foarte util pentru elevii braşoveni însă apariţia acestuia va depinde de implicarea tinerilor şi de buget. “Ne dorim ca acest ziar să apară lunar, dar acest lucru ţine de implicarea elevilor pentru a scrie diverse materiale pentru publicare,dar şi de buget. Elevii ne pot tirmite informaţii din şcolile lor, despre elevi, cadre didactice, activităţi extraşcolare, proiecte, dar şi multe alte subiecte pe care noi le vom publica şi le vom transmite în toate şcolile din judeţ. Elevii sunt deschişi la nou şi cred că acest ziar va avea un impact important în rândurile lor”, a subliniat Vlad Ştefan.

Primul număr al ziarului apărut joi este dedicat fostului şi actualului Consiliului Judeţean al Elevilor, perspective pentru perioada 2014-2015. Ziarul are două pagini, va apărea lunar în 5000 de exemplare şi va fi distribuit gratuit tuturor şcolilor din judeţ. AGERPRES