Şase candidaţi în competiţie pentru ocuparea postului de inspector general al IŞJ Mehedinţi

Un număr de şase cadre didactice şi-au depus dosarele pentru a candida la şefia Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristinel Degeratu. Potrivit acestuia, primele candidaturi aparţin actualului inspector general şcolar, Mirela Pintea Enea, care ocupă interimar funcţia din iunie 2014, şi prof. Simona Tatomir, numită la aceeaşi dată inspector general adjunct.

“De asemenea, în competiţie s-au mai înscris fostul director al Colegiului Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin, Cristian Harcău, Veronica Nicolae, actualul şef al Casei Corpului Didactic, directorul Colegiului Tehnic ‘Domnul Tudor’, Sanda Baboniu, şi fostul inspector şcolar Marian Butuşină”, a precizat Cristinel Degeratu.

El a spus că testarea aptitudinilor candidaţilor pentru ocuparea funcţiei de inspector general al IŞJ Mehedinţi sunt programate în perioada 11-20 martie la Ministerul Educaţiei. AGERPRES