Un grup de senatori propune eliminarea discriminării legate de plata diferenţelor salariale cuvenite cadrelor didactice

senat sala.jpgComisiile de muncă şi învăţământ din Senat au dat raport favorabil unei propuneri legislative care vizează eliminarea discriminării legate de plata diferenţelor salariale cuvenite cadrelor didactice. Propunerea legislativă privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, iniţiată de un grup de senatori PSD, urmează să fie dezbătută în plenul Senatului, în calitate de primă primă Cameră sesizată, într-o viitoare şedinţă de plen.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni, propunerea prevede că personalul didactic care nu a beneficiat până în prezent de sumele cuvenite în perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011 va primi aceste drepturi salariale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezenţei propuneri legislative. În cazul cadrelor didactice pensionate, care sunt îndreptăţite să primească diferenţele salariale, plata se va realiza într-o singură tranşă.

“Iniţiativa legislativă are în vedere acordarea drepturilor salariale pentru personalul didactic de predare şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar. În prezent, există situaţii în care aceste diferenţe salariale au fost acordate pe o perioadă mai mică decât până la data de 13.05.2011 sau cazuri în care salariaţii din învăţământ încă nu au beneficiat de aceste drepturi. Propunerea legislativă va face dreptate în rândul profesorilor şi va trata cu egalitate cetăţenii care au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală şi la o remuneraţie echitabilă”, se arată în comunicatul citat. AGERPRES