Elevii români au obţinut şapte medalii şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de Fizică a ţărilor din Asia

medalii_aur.jpgEchipa României a obţinut şapte medalii – trei de aur, două de argint şi două de bronz – şi o menţiune la cea de-a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică a ţărilor din Asia/APHO, care s-a desfăşurat, în perioada 3-11 mai, la Hangzhou.

“Medaliaţi în 2014 cu argint, Dan Ştefan Eniceicu elev în clasa a XI-a, Tudor Costel Creţu elev în clasa a XI-a şi Cristian Alexandru Frunză elev în clasa a XII-a au cucerit acum medaliile de aur. Medaliile de argint au fost obţinute de Ileana Rugină (clasa a XII-a) – menţiune la ediţia precedentă – şi Andrei Raduc (clasa a XII-a), iar cele de bronz de Gabriel Găitan (clasa a XII-a) şi Mălin Stănescu (clasa a XI-a). Ovidiu Mihai Popa (clasa a XI-a) a fost distins cu menţiune. Toţi cei opt elevi laureaţi studiază la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti”, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Potrivit sursei citate, pregătirea olimpicilor a fost asigurată de profesoarele Rodica Ionescu şi Delia Davidescu, precum şi de cadrele didactice care au luat parte la stagiul de pregătire şi selecţie a lotului de fizică, provenite atât din unităţi de învăţământ preuniversitar, cât şi din facultăţile de fizică din Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca.

Competiţia este destinată exclusiv statelor de pe continentul asiatic, România fiind singurul stat din afara acestui spaţiu invitat să participe în semn de recunoaştere şi apreciere a rezultatelor deosebite obţinute în fiecare an la Olimpiada Internaţională de Fizică.

“Delegaţia României a fost condusă de Delia Davidescu de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Sebastian Popescu, conferenţiat universitar doctor şi decan al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii ‘Al.I. Cuza’ din Iaşi”, a precizat MECŞ. AGERPRES