Profesoara Nicoleta Marcu este noul director al Casei Corpului Didactic Caraş-Severin

Casa Corpului Didactic din Caraş-Severin, instituţie care se ocupă cu formarea şi dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, are o nouă conducere, de marţi, după ce fostului director, Tudor Deaconu, i-a încetat mandatul, locul său fiind preluat, în urma unui concurs, de profesoara Nicoleta Marcu.

“Voi urmări îndeaproape ca programele pe care le oferă Casa Corpului Didactic să vizeze pregătirea în specialitate a dăscălimii din judeţul Caraş-Severin, care, la rândul ei, să aibă drept efect nivelul mai ridicat al rezultatelor pe care elevii le obţin în diferite examene. Sunt convins că voi avea o colaborare bună cu noul director şi datorită faptului că instituţia Casei Corpului Didactic este conexă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin”, a declarat Dan Nicolae Grindeanu, inspector şcolar general al ISJ Caraş-Severin.

Nicoleta Marcu a fost învestită oficial în funcţia de director al Casei Corpului Didactic din Caraş-Severin, după ce a participat şi a câştigat concursul pentru ocuparea acestei funcţii. Inspectorul şcolar general Nicolae Grindeanu a dat citire ordinelor de ministru prin care Tudor Deaconu îşi încetează mandatul după 17 ani de conducere, iar Nicoleta Marcu devine director.

Nicoleta Marcu este şi preşedinta Asociaţiei Învăţătorilor din Caraş-Severin, profesor metodist al Casei Corpului Didactic şi un dascăl implicat în diverse proiecte educaţionale. “Scopul general, simplist formulat, al învăţământului, şi dorinţa noastră, a tuturor, cadre didactice, părinţi, societate, până la urmă, este ca elevii să dobândească toate competenţele necesare, să promoveze cu succes examenele şi evaluările prevăzute de sistemul nostru de învăţământ, iar aici intervenim noi, Casa Corpului Didactic, prin întreaga echipă, prin profesorii metodişti, prin formatorii pe care îi cooptăm să lucreze în formarea cadrelor didactice. Nu întotdeauna conţinuturile sunt o problemă, ci modul în care sunt ele abordate la clase şi felul în care le sunt făcute accesibile elevilor”, a afirmat Nicoleta Marcu, noul director al Casei Corpului Didactic din Caraş-Severin.

Începând cu noul an şcolar, profesorul Tudor Deaconu va reveni la catedra de matematică de la Liceul de Arte “Sabin Păuţa” din Reşiţa. AGERPRES