În cadrul Proiectului POSDRU REGIOSIM studenți și profesori băcăuani de la Ingineria Mediului au participat la un schimb de experiență în Italia

univ_bc_mediu.jpgLuna iulie a fost una plină de evenimente în cadrul proiectului POSDRU/156/1.2/G/136423 “Noi abordări în formarea profesională a specialiştilor din domeniul Ingineria Mediului în vederea dezvoltării durabile regionale şi a corelării actuale ale pieţii muncii” (REGIOSIM) implementat de Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, în parteneriat cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Ascendia Design şi Universitatea Politehnică din Torino.

Pentru 30 de zile, 10 studenți de la Ingineria Mediului de la universitatea băcăuană și 10 de la cea ieșeană au fost oaspeții Universității Politehnice din Torino. Clasificată drept cea mai mare universitate de acest tip din Italia și una dintre cele mai importante din Europa, universitatea torineză a fost o gazdă bună pentru studenții români. Aceștia au avut ocazia să participe la cursuri ținute de profesori ai universității gazdă, alături de studenți din alte țări, să efectueze vizite de lucru la obiective de interes din domeniul lor de studiu, dar și să cunoască mai multe despre viața de student din Italia și să viziteze obiective turistice din zonă. La evaluarea finală de la sfârșitul stagiului studenții au obținut rezultate foarte bune, deși instruirea s-a făcut în engleză sau italiană, fapt ce demonstrează buna pregătire a acestora în cadrul universităților din care provin.

Cumulând impresiile studenților după acest schimb de experiență reise utilitatea unui astfel de demers, precum și posibilitățile ce se deschid în vederea practicării carierei profesionale dorite: “A fost o experiență ce mi-a permis sa mă dezvolt personal și profesional, aceasta pentru că am putut cunoaște un mediu cultural nou și un alt sistem universitar, cu înalte norme academice. În aceasta lună de mobilitate am acumulat noi cunoștințe legate de domeniul meu de studiu, ceea ce îmi oferă un plus de încredere în ceea ce privește viitoarea mea traiectorie evolutivă”, a declarat Laura Diana Hîrlea, anul II master Controlul și Monitorizarea Calității Mediului.

Gabriel Solomon, absolvent master Managementul Protecției Mediului în Industrie, consideră că “stagiul desfășurat la Torino îl pot descrie ca pe o experiență pe care orice student trebuie să o încerce măcar o dată. Am descoperit în acest stagiu un stil de viață mult diferit față de al nostru și oameni cu o mentalitate diferită de a noastră. Pot spune că am avut foarte multe de câștigat în special pe plan profesional”. Pentru Cosmin Luca, anul II master Controlul și Monitorizarea Calității Mediului, “mobilitatea de la Torino a fost o experiență reușită și educativă în care am învățat multe lucruri noi, care, mie personal îmi sunt de folos la locul de muncă.Am putut observa prin cursurile de aprofundare și vizitele efectuate cum trebuie să avem grijă să protejam mediul în care trăim”.

La începutul lunii iulie, tot în cadrul proiectului, au fost oaspeții colegilor italieni și 12 cadre didactice universitare, șase de la Bacău și șase de la Iași. Cu această ocazie au avut loc întâlniri cu membri ai conducerii Universității Politehnice din Torino, cu colegi din domeniul Ingineria Mediului, s-au stabilit posibilități de colaborare viitoare, în cadrul altor proiecte, au fost vizitate baze de cercetare și obiective de interes din domeniu.