ANOSR solicită Ministerului Educației ar trebui să se preocupe de creşterea substanţială a fondului alocat pentru burse

anosr_studenti.jpgAlianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine că Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ar trebui să se preocupe de creşterea substanţială a fondului alocat pentru burse şi de monitorizarea constantă a modului în care universităţile respectă drepturile sociale ale studenţilor.

“Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ar trebui să se preocupe de creşterea substanţială a fondului alocat pentru burse, rămas neschimbat din 2009, cu un procent de cel puţin 30%, precum şi de monitorizarea constantă a modului în care universităţile din România respectă drepturile sociale ale studenţilor şi sancţionarea celor care nu le pun în aplicare, iar universităţile ar trebui să înţeleagă mult mai bine nevoile sociale ale tinerilor şi să se adapteze acestora”, se arată într-un comunicat al ANOSR.

ANOSR consideră că în învăţământul superior românesc ar trebui să fie implementate de la nivel guvernamental politici naţionale de echitate şi acces reale şi sustenabile, iar acestea să fie dublate de măsuri instituţionale proprii ale fiecărei universităţi în parte, care să urmărească direcţiile naţionale şi internaţionale stabilite în acest sens.

“Din păcate, suntem nevoiţi să sesizăm iar şi iar aceleaşi probleme cu care se confruntă studenţii proveniţi din medii dezavantajate şi să constatăm că de la un an la altul nu se schimbă nimic în ceea ce priveşte politicile concrete de echitate şi acces din sistemul de învăţământ. Ministerul Educaţiei ar trebui să se preocupe mult mai mult de situaţia acestor studenţi. Chiar i-aş invita pe reprezentanţii Guvernului să se întâlnească cu un grup de studenţi pentru care bursa socială este o condiţie sine qua non pentru a-şi continua studiile, pentru a înţelege mai clar problemele şi dificultăţile cu care se confruntă aceştia. De asemenea, ne dorim ca universităţile să nu mai trateze studenţii ca pe nişte clienţi ai sistemului educaţional, care trebuie să plătească pentru orice serviciu, ci, aşa cum este normal, ca pe beneficiarii principali ai educaţiei”, a spus preşedinte ANOSR, Vlad Cherecheş. AGERPRES