Spre sfârşitul anului ar putea avea loc o nouă majorare salarială în învăţământ, susţin sindicaliştii

sacarea_ioan.jpgPreşedintele Sindicatului din Învăţământ “Spiru Haret”, Ioan Săcărea, a anunţat că există posibilitatea ca spre sfârşitul anului să aibă loc o nouă majorare salarială cu aproximativ 15% în învăţământ, după cele din martie şi septembrie, şi o majorare cu 12% pentru personalul nedidactic.

”Începem un an nou şcolar sub auspicii optimiste deoarece două documente esenţiale de guvernare a învăţământului sunt pe cale să fie aprobate: e vorba de Legea salarizării personalului din învăţământ şi Legea Educaţiei Naţionale. Din acest moment sperăm să aducem un strop de mai bine pentru colegii noştri din învăţământ, să putem concretiza şi social eforturile noastre profesionale. Sunt previziuni că spre sfârşitul anului vom beneficia de o nouă majorare salarială cu aproximativ 15% după cele din martie 5% şi septembrie 5% şi 12% pentru personalul nedidactic începând cu 1 august şi plata hotărârilor judecătoreşti în integralitate”, a arătat Ioan Săcărea, într-un comunicat de presă.

Conducerea sindicatului şi-a exprimat convingerea că alocarea unor fonduri suplimentare în învăţământ va determina o atitudine pozitivă în cuantificarea rezultatelor şcolare şi vor duce spre o atmosferă calmă, responsabilă şi de eficienţă în cadrul unităţilor şcolare.

Ioan Săcărea a lansat, cu această ocazie, şi un apel la solidaritate pentru susţinerea acţiunilor viitoare. ”Misiunea noastră, ca apărători ai drepturilor lucrătorilor din învăţământ, ca apărători ai legii şi dreptăţii pentru fiecare, nu s-a încheiat, vom veghea în continuare, vom colabora permanent cu managerii şcolari, vom folosi permanent dialogul pentru rezolvarea problemelor şi vom folosi mişcările de protest ca ultimă formă de sancţionare a patronatului local şi naţional în cazul unor derapaje care duc la atingerea unor drepturi şi libertăţi ale personalului din învăţământ. Invităm colegii, lucrători din învăţământ, la solidaritate, unitate şi responsabilitate în toate acţiunile pe care le va organiza sindicatul nostru în folosul părinţilor, elevilor şi întregului personal din învăţământ”, a subliniat liderul Sindicatului “Spiru Haret” Mureş. AGERPRES