ANA derulează proiecte de prevenire a consumului de droguri în şcoli şi licee

Agenţia Naţională Antidrog va desfăşura, în anul şcolar 2015 – 2016, activităţi de prevenire a consumului de droguri, tutun şi alcool, în şcoli şi licee din toată ţara.

Potrivit unui comunicat remis marţi, ANA a pregătit elevilor şi cadrelor didactice din toată ţara, proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz al consumului acestor substanţe. Proiectele se adresează elevilor pe cicluri de şcolarizare (primar, gimnazial şi liceal) şi conţin teme adaptate nivelului lor de înţelegere şi asimilare.

În prima zi de cursuri, specialiştii Agenţiei s-au aflat în mijlocul elevilor pentru a le transmite mesaje antidrog ce au avut ca scop informarea şi conştientizarea efectelor şi riscurilor pe care le produce consumul de droguri şi de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive asupra organismului.

În anul şcolar 2014 – 2015, ANA va dezvolta proiectele tradiţionale “Mesajul meu Antidrog”, “Necenzurat”, “Fred Goes Net” şi va realiza activităţi de prevenire a consumului de droguri în cadrul programului Ministerului Educaţiei Naţionale – “Să ştii mai multe, să fii mai bun”.
Totodată, în activităţile pe care ANA le propune pe parcursul acestui an şcolar sunt prevăzute module de formare destinate părinţilor şi cadrelor didactice, care au ca obiective dezvoltarea reţelei de specialişti, formarea de abilităţi privind consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor, exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive. AGERPRES