Elevii din şcolile profesionale ar putea beneficia de masă şi cazare gratuite în cantinele şi internatele şcolare

scoala-profes.jpgElevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum trei ani ar putea beneficia de masă şi cazare gratuite în cantinele şi internatele şcolare. Această prevedere este cuprinsă într-o propunere legislativă de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, iniţiată de 52 de senatori ai PSD şi UNPR.

“Acoperirea integrală a cheltuielilor pentru cazarea şi masa acestora se asigură din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice”, se mai arată în iniţiativa legislativă depusă pe 1 martie la Senat, ca primă Cameră.

În expunerea de motive a legii se arată că “prin atragerea absolvenţilor clasei a VIII-a pentru formare iniţială prin şcoală profesională s-ar diminua considerabil abandonul şcolar care are drept consecinţe şomajul, excluziunea socială şi sărăcia”. “Astfel, rata părăsirii timpurii a şcolii în România (18,1% în 2014, faţă de media europeană de 11,2%) este una dintre cele mai ridicate din Europa, îndepărtându-se de ţinta naţională de 11,3%, pentru anul 2020. De asemenea, în ultima vreme, tot mai mulţi agenţi economici au dificultăţi legate de asigurarea cu lucrători calificaţi, care pot fi formaţi prin şcoala profesională”, se mai arată în proiectul de lege. Iniţiativa legislativă a fost semnată de 48 de senatori PSD plus patru ai UNPR. AGERPRES