Elevii din ani terminali ar putea beneficia de cursuri de tip internship

elevi_liceu.jpgElevii de ani terminali ar urma să beneficieze de cursuri de tip internship din partea unor organisme private, prin intermediul ariei curriculare ‘consiliere şi orientare’, potrivit unui proiect de lege care propune modificarea Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Astfel, iniţiativa legislativă a deputatului PSD Andrei Sava prevede modificarea Legii educaţiei naţionale 1/2011 prin completarea literei b) a articolului 352 cu următoarea formă: “educaţia cu privire la carieră, care se realizează în instituţiile de învăţământ prin intermediul ariei curriculare ‘consiliere şi orientare’. Sunt oferite informaţii despre piaţa muncii, se formează abilităţi de a face alegeri privind educaţia, formarea, munca şi viaţa în general, oportunităţi de a exprima diverse roluri din viaţa comunităţii sau din viaţa profesională, instrumente pentru planificarea carierei, se intermediază, prin semnarea de parteneriate, accesul la organisme private în cadrul cărora elevul sau studentul să poată testa şi aprofunda prin practică, anumite cunoştinţe dobândite în cadrul instituţional de şcolarizare urmat până la acel moment în vederea testării unor opţiuni pentru o anumită carieră viitoare”.

În expunerea de motive se precizează că “articolul 352 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 defineşte obiectivele care trebuie atinse în cadrul ariei curriculare ‘consiliere şi orientare'”.

“Acest lucru se întâmplă însă fără a avea o tangenţă nemijlocită cu situaţia de pe piaţa muncii: ce tip de abilităţi trebuie dezvoltate pentru domeniul respectiv, ce cerinţe pot avea angajatorii, care sunt principalele puncte forte şi puncte vulnerabile ale celor ce se pregătesc să intre pe piaţa muncii. Tinerii se lovesc adesea de aceste lucruri în mod direct odată cu angajarea, însă e de preferat ca elevul sau studentul să fie pregătit dinainte în cadrul şcolar. Acest lucru se poate face în cadrul ariei curriculare ‘consiliere şi orientare’ prin adăugarea rolului şi atributului specific de intermediere a contactului cu organisme private alături de componentele deja menţionate în textul legislativ, respectiv cele de informare şi formarea abilităţii de a lua decizii. (…) Acest lucru se poate realiza în cazul elevilor în ani terminali prin sesiuni scurte de tipul internship pe o perioadă determinată”, susţine iniţiatorul în expunerea de motive la proiectul de lege.

El adaugă că “aceste organisme private pot fi cooptate, ca urmare a semnării unor parteneriate, în organizarea unor cursuri în unităţile de învăţământ, cursuri care pot fi incluse în curriculă, la decizia şcolii”. AGERPRE