Şcoala de Vară “Next Level”, organizată la Liceul “Emil Racoviţă” din Vaslui

Liceul “Emil Racoviţă” din Vaslui organizează, la sfârşitul lunii august, în parteneriat cu ADOBE România, prima ediţie a Şcolii de Vară pentru pasionaţii de informatică. “Acţiunea este organizată la inţiativa profesorilor de informatică din liceul nostru, care au obţinut de-a lungul anilor rezultate foarte bune cu elevii la concursurile şcolare şi care au considerat că această şcoală de vară ar putea fi un bun prilej pentru iubitorii de informatică de a se întâlni şi de obţine noi abilităţi. Suntem onoraţi de parteneriatul cu ADOBE România şi sunt convins că întâlnirea elevilor cu specialiştii IT le va oferi şansa să capete cunoştinţe noi, să înveţe lucruri practice, dar şi motivarea de a se apleca mai mult pe studiul informaticii”, a declarat directorul Liceului “Emil Racoviţă” Vaslui, Daniel Hulubei.

La cursurile Şcolii de Vară pot participa elevi din tot judeţul, înscrierile având loc în perioada 5 – 15 august. Organizatorii spun că vor să permanentizeze acţiunea. AGERPRES