Patru medalii obţinute de elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

medalii.jpgLotul naţional de informatică (juniori) al României a obţinut patru medalii – două de aur şi două de argint – la a X-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori, desfăşurată în perioada 17 – 22 septembrie, la Skopje (Macedonia). Potrivit unui comunicat al MENCŞ, medaliile de aur au fost obţinute de Maria Alexa Tudose (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional ”Ion Luca Caragiale” din Ploieşti) şi Alexandra Maria Udriştoiu (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti” din Craiova), laureată cu bronz la ediţia de anul trecut.

Medaliile de argint au revenit Cellei Florescu (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” din Bucureşti) şi lui Adrian Emanuel Dicu (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti” din Craiova).

“Lotul olimpic a fost însoţit şi coordonat de profesorii Eugen Nodea (Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu) şi Ionel-Vasile Pit-Rada (Colegiul Naţional ”Traian” din Drobeta Turnu-Severin)”, precizează MENCŞ.

Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori a reunit 36 de concurenţi din 9 ţări. AGERPRES