Concurs studenţesc pe tema securităţii informatice, la Universitatea Suceava

universitatea-din-suceava.jpgUniversitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) organizează prima ediţie a Concursului studenţesc în domeniul securităţii informatice, în perioada octombrie-noiembrie 2016, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al instituţiei academice.

Potrivit organizatorilor, într-un format tip CTF (Capture The Flag) şi are în vedere dezvoltarea de soluţii de penetrare a unor bariere de securitate într-un mediu de comunicaţie delimitat, în scopul descoperirii unor breşe electronice şi identificării soluţiilor şi metodelor optime de protejare a informaţiei împotriva accesului neautorizat.

”Competiţia urmăreşte testarea creativităţii şi capacităţii echipelor de studenţi de a utiliza cunoştinţe tehnice specifice pentru a gestiona probleme actuale concrete de securitate informaţională. Obiectivul principal constă în stimularea interesului studenţilor pentru problematica securităţii cibernetice şi evaluarea potenţialului acestora, ca viitori specialişti, de a face faţă provocărilor de securitate informaţională”, se arată în comunicat.

Competiţia se desfăşoară în două etape. Prima etapă de calificări online este programată pentru perioada 27 – 28 octombrie, iar etapa finală, on-site, va fi organizată în cadrul USV, în perioada 24 – 26 noiembrie 2016. Înregistrarea online, în concurs, se face până pe 21 octombrie. La concurs pot participa echipe alcătuite din cel mult patru studenţi, coordonaţi de un cadru didactic.
Un juriu desemnat va furniza o clasificare bazată pe rezultatele obţinute, iar cele mai bune echipe vor fi premiate şi soluţiile dezvoltate de participanţi vor fi prezentate public la finalul concursului. AGERPRES