Peste 400 de elevi vor participa la un concurs naţional de teatru la Cehu Silvaniei

teatru_scolar.jpgUn număr de 25 de trupe de teatru, însumând peste 400 de elevi din 10 judeţe, vor participa, în perioada 28-20 octombrie, la Cehu Silvaniei, la ediţia a XVIII-a Concursului Naţional de Teatru “PADIF” pentru clasele V-XII. Festivalul este organizat de Liceul Tehnologic “Gheorghe Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, primăria şi Casa de Cultură din Cehu Silvaniei.

“Proiectul constituie finalitatea activităţilor de teatru şcolar desfăşurate cu elevii în afara orelor de curs, în cadrul palatelor şi cluburile copiilor, în cadrul unor cercuri organizate în unităţile de învăţământ preuniversitar, în cadrul unor programe comune cu organizaţiile non-guvernamentale sau cu alţi parteneri, al unor programe de voluntariat. Activitatea culturală organizată de noi dă posibilitatea tuturor trupelor participante la prezentarea spectacolelor după regia proprie”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Potrivit sursei citate, la ediţia din acest an vor participa 25 de echipe cu 416 elevi din judeţele: Bihor, Braşov, Constanţa, Covasna, Harghita, Mureş, Maramureş, Satu Mare, Timiş şi Sălaj. Două echipe din Ungaria vor participa în afara concursului.

“Obiectivul general al proiectului este descoperirea de noi talente în domeniul artei interpretative şi favorizarea de opţiuni profesionale (actorie, regie, scenografie, teatrologie) în rândul elevilor, crearea unui spaţiu de activitate artistică adecvat creaţiei teatrale în învăţământul gimnazial şi liceal, educarea tinerilor pentru formarea unui comportament adecvat în sălile de spectacole, atât în calitate de spectator, consumator al actului cultural, cât şi în postura de creator al acestuia, favorizarea socializării şi comunicării între tineri prin intermediul artei spectacolului teatral”, se mai arată în comunicatul menţionat.

În cadrul concursului se vor acorda următoarele premii: I, II şi III, respectiv menţiuni, precum şi premiul special al juriului. Juriul va mai acorda următoarele premii: premiul pentru cel mai bun rol feminin, premiul pentru cel mai bun rol masculin şi pentru regie. AGERPRES