La Cluj-Napoca are loc Conferinţa Națională a Asociaţiei Decanilor Facultăţilor de Medicină din România

umf_cluj-napoca.jpgPrincipalele provocări în dezvoltarea sistemului de învățământ superior din medicina românească sunt discutate în aceste zile în cadrul Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Decanilor Facultăților de Medicină din România (ADFMR). Evenimentul de tradiție, ajuns în acest an la cea de-a VII-a ediţie, are loc pe 27 și 28 octombrie, la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

La manifestare vor fi abordate principalele probleme ale învățământului superior în acest domeniu, în vederea stabilirii unor concluzii și hotărâri cu impact real în structura și funcționarea învățământului medical din România. Astfel, vor fi dezbătute relaţia dintre Facultatea de Medicină şi spitalul clinic, noile standarde de calitate ale Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) pentru Facultăţile de Medicină, introducerea în curriculumul facultăților de medicină a noțiunil or de profesionalism medical, respectiv comportamentele şi atitudinile specifice profesiei medicale, dar şi responsabilitatea socială a Facultăţilor de Medicină în contextul globalizării.

„Formarea medicală începe de pe băncile Facultăţii, iar datoria noastră, a Asociaţiei Decanilor Facultăţilor de Medicină din România, este să găsim soluţiile optime pentru ca învăţământul medical românesc să corespundă standardelor internaţionale. Cred cu tărie că medicina se învaţă în Facultate, iar profesia de medic se învaţă în spital. De aceea, pe lângă partea teoretică, este necesar ca viitorii medici să ia contact cu unităţile sanitare, iar una dintre priorităţile noastre este cooperarea cu autoritățile pentru a asigura condiţii mai bune de practică în spitalele publice, dar şi implementarea unui cadru legislativ ca, în anumite circumstanțe, practica în medicină să se poată realiza și în instituții medicale private. Un sistem educaţional performant, urmat de un sistem sanitar funcțional la standarde ridicate de calitate, este cheia pentru ca viitorii medici să îşi dorească să profeseze în ţara lor. Scopul nostru este să le oferim cadrul propice educației și dezvoltării și astfel să asigurăm viitorul resursei umane în sistemul de sănătate românesc”, a declarat Prof. Dr. Anca Dana Buzoianu, Președinte al ADFMR și Decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca.

Noile propuneri ale ARACIS referitor la „Viitoarele standarde ale ARACIS pentru Facultățile de Medicină” vor fi prezentate echipelor de management ale Facultăților de Medicină, întrucât evaluările academice oficiale viitoare se vor face conform acestor reglementări. De asemenea, este încurajată dezbaterea pro şi contra acestor norme, pentru a creşte standardele calitative ale învăţământului medical.

În condițiile unor schimbări profunde care au loc în societate, alături de modificări relaționale specifice care se produc odată cu progresul medicinei, precum și a unei nuanțări a raporturilor dintre medic și anumiți „factori de mediu” – familie, media, instituții superioare, o altă temă ce va fi dezbătută în cadrul evenimentului vizează „Profesionalismul medical. Comportamentul și atitudinile proprii profesiei medicale”. Astfel, este subliniată importanța ca relația medic-pacient să rămână una excepțională, etică, nealterată și constructivă, așa cum nealterate trebuie să rămână și raporturile dintre medic și familia pacientului, media și tot ceea ce numim societate. Se urmăreşte, astfel, modelarea unui set de comportamente legate de raporturile medicilor cu societatea, încă din primii ani de studiu, odată cu învăţarea noţiunilor teoretice şi practice, aferente viitoarei profesii.

Conferinţa va cuprinde şi o dezbatere despre „Responsabilitatea socială a Facultăților de Medicină în contextul globalizării” – o temă actuală care vizează modul în care facultățile de medicină se adaptează nevoilor în permanentă schimbare ale societății. În prezent, ADFMR derulează un proiect privind amplificarea responsabilității sociale a Facultăților de Medicină, iar, în cadrul evenimentului, va fi realizat un bilanţ de etapă.