Ministerul Educației propune modificări la dubla specializare, definitivat, funcţionarea şcolilor doctorale

ministerul_educatiei.jpgMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a pus în consultare publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează clarificarea cadrului normativ privind învăţământul special integrat, dubla specializare, examenul naţional de definitivare în învăţământ, contractul de management al directorilor de şcoli, dar şi reglementarea funcţionării şcolilor doctorale în anul universitar 2016 – 2017.

Proiectul vizează şi revizuirea modului de ocupare a funcţiei didactice de profesor universitar sau reglementarea activităţilor desfăşurate de agenţiile de asigurare a calităţii, din ţară sau străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR) pe teritoriul României.

“Modificările şi completările legislative sunt impuse de apariţia unor nevoi şi disfuncţionalităţi în sistemul naţional de învăţământ. Între acestea menţionăm obligativitatea de intrare în legalitate a şcolilor doctorale, nevoia pregătirii urgente a personalului didactic care să implementeze prevederile noilor curricule pentru ciclul gimnazial, respectiv urgenţa actualizării reglementărilor din domeniul învăţământului preuniversitar, semnalată de numeroasele memorii şi petiţii primite în acest sens care evidenţiază o serie de probleme în implementarea actualului cadru legislativ”, precizează MENCS într-un comunicat remis presei.

Consultarea publică se desfăşoară în perioada 11-16 noiembrie 2016. Opiniile, propunerile şi sugestiile tuturor celor interesaţi sunt aşteptate pe adresa de email dezbateripublice@edu.gov.ro. “Învăţământul special se organizează în unităţi de învăţământ special. Învăţământul special integrat se poate organiza în învăţământul de masă, individual şi, prin excepţie, în clase/grupe speciale, cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, pe baza unei metodologii adoptate prin ordin de ministru. Efectivele formaţiunilor de studiu din învăţământul special şi special integrat sunt stabilite de MENCS, în funcţie de tipul şi gradul deficienţei. Durata şcolarizării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale poate fi mai mare decât cea precizată prin prezenta lege şi se stabileşte, în funcţie de nevoile individuale, de gradul şi tipul dizabilităţii, prin ordin al ministrului Educaţiei”, prevede proiectul.
Proiectul mai prevede că senatul universitar poate înfiinţa duble specializări, formate prin alăturarea a două programe de studiu acreditate existente, incluse în Nomenclatorul domeniilor şi specializărilor/programelor de studii universitare şi structura instituţiilor de învăţământ superior.
Totodată, un program de studiu cu dublă specializare poate să se refere la calificări existente în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) sau la calificări noi care nu figurează în acest registru. “Activităţile de asigurare externă a calităţii învăţământului superior desfăşurate pe teritoriul României de către agenţiile din ţară sau străinătate înregistrate în EQAR sunt reglementate printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice colaborează cu Consiliul Naţional al Rectorilor şi alte structuri asociative ale universităţilor, cu autorităţi şi asociaţii profesionale şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale reprezentative, federaţii sindicale la nivel de ramură şi federaţii studenţeşti legal constituite la nivel naţional”, se arată în acelaşi proiect.

De asemenea, persoanele care nu promovează examenul pentru definitivare în învăţământ se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică cu durata de un an şcolar. “Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă, de cel mult trei ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe stabilite de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice”, se mai arată în proiect.
Universităţile care, în urma evaluării instituţionale, obţin un calificativ negativ vor depune un dosar prin care solicită o nouă evaluare în termen de doi ani de la data primei evaluări, iar universităţile care, în urma evaluărilor instituţionale, obţin două calificative negative consecutiv vor intra în proces de lichidare, se precizează în document. AGERPRES