Zece laboratoare de cercetare vor fi înfiinţate printr-un proiect derulat de UPB

univ_politehnica_bucZece laboratoare de cercetare vor fi înfiinţate şi alte şase modernizate printr-un proiect care va fi lansat vineri de Universitatea Politehnica din Bucureşti. “Obiectivul general al INOVABIOMED este creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare şi de transfer de cunoştinţe prin înfiinţarea a 10 noi laboratoare de cercetare şi modernizarea a 6 laboratoare de cercetare existente în cadrul UPB, în vederea asigurării condiţiilor pentru dezvoltarea unui nucleu de excelenţă în România, într-un sector economic competitiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al UPB, Cornel Chira.

Potrivit acestuia, proiectul “INOVABIOMED” are o durată de 2 ani, iar dotarea laboratoarelor vizează cercetarea pe trei module tematice: metode avansate de fabricare a biomaterialelor, soluţii integrate de ghidare a răspunsului suprafeţelor biomedicale şi dezvoltarea de noi abordări în caracterizarea biomaterialelor prin cuplarea investigaţiilor micro şi nanostructurale.

“Proiectul presupune achiziţia unor echipamente unice în România, cu o complexitate tehnică de nivel internaţional, cum ar fi: nanotomograf, microtomograf, nanoindenter, spectrometru terahertz, 3D-bioplotter, instalaţie de litografiere”, a explicat purtătorul de cuvânt al UPB.
Acesta este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza unui contract de finanţare încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, iar valoarea totală aferentă este de 71.831.990,19 lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă – 66.761.485,81 lei.
Proiectul INOVABIOMED ”Tehnologii inovatoare pentru asigurarea calităţii materialelor în sănătate, energie şi mediu – Centrul pentru Soluţii Inovatoare de Fabricaţie a Biomaterialelor Inteligente şi Suprafeţelor Biomedicale” este derulat de UPB în cadrul acţiunii Mari Infrastructuri de Cercetare-Dezvoltare. AGERPRES

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *