26 de licee din judeţul Botoşani sunt incluse într-un proiect privind reducerea abandonului şcolar

Un număr de 26 de licee din judeţul Botoşani au fost incluse într-un proiect cu finanţare europeană care are ca obiectiv reducerea abandonului şcolar şi creşterea ratei de promovare la examenul de bacalaureat, a anunţat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă.

Potrivit acesteia, Proiectul privind Învăţământul Secundar (Romania Secundary Education Project- ROSE) va fi implementat până în 2019, iar liceele incluse în program vor beneficia de finanţări de tip grant. “Considerăm că, prin proiectele pe care le vor realiza unităţile de învăţământ liceal, se va obţine suma maximă aprobată pentru judeţul Botoşani, adică 2.547.500 de euro”, a afirmat Mihaela Huncă.
Şapte dintre liceele din Botoşani vor intra în prima rundă a proiectului, care se desfăşoară în anul şcolar 2016-2017, în timp ce 17 dintre ele vor accede la finanţare în runda II, adică în anul şcolar 2017-2018. Alte două unităţi de învăţământ vor beneficia de finanţare în anul şcolar 2018-2019. AGERPRES