Simpozion international pe teme educationale, la Orsova

Peste 100 de referate pe diverse teme educationale au fost prezentate, pe 29 martie, la scoala generala “Pamfil Seicaru” din Orsova, unde a avut loc simpozionul international “Pro Educatia”.
Sefa Inspectoratului Scolar Mehedinti, Doinita Chircu, amfitrionul manifestarii, a declarat ca la dezbatere – la care au participat cadre didactice din SUA, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Franta si Germania si din 20 de judete din Romania – s-a scos in evidenta necesitatea transformarii scolilor in centre de cultura ale comunitatilor reprezentate de fiecare participant in parte.

“Majoritatea comunicarilor stiintifice prezentate la acest simpozion au facut referire la prioritatile procesului de invatamant, la modul in care se dezvolta la nivel de regiune relatia scoala-comunitate si la reforma invatamantului care nu poate avea loc in Romania fara adaptarea unor modele occidentale”, a precizat Chircu.

Potrivit acesteia, Inspectoratul Scolar Mehedinti va continua sa organizeze acest simpozion, aflat la a III-a editie, “din dorinta de a identifica cat mai multe solutii pentru problemele cu care se confrunta sistemul educational din Romania”.