Scoaterea icoanelor din scoli nu va fi obligatorie

icoane_scoala.jpgMagistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis contestatia Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului impotriva unei decizii a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) care recomanda scoaterea icoanelor si simbolurilor religioase din scoli.
“MECT nu a primit inca instiintarea oficiala a deciziei judecatoresti. Asteptam decizia oficiala. Prin aceasta decizie ministerul nu este obligat sa recomande scoaterea icoanelor din scoli si nici nu poate fi acuzat de discriminare”, a declarat consilierul ministrului Educatiei, Mihaela Suciu.

CNCD a decis, in urma cu un an si jumatate, ca prezenta icoanelor in unitatile scolare ar duce la discriminarea persoanele atee, agnostice ori de alta religie sau confesiune. Curtea de Apel Bucuresti a hotarat in data de 18 iunie 2007 ca decizia CNCD privind scoaterea din institutiile publice de invatamant a simbolurilor religioase este una intemeiata.

Intreaga disputa a pornit de la cererea formulata in luna august 2006 de un profesor buzoian, Emil Moise, care ii cerea presedintelui CNCD sa constate ca prezenta simbolurilor religioase in scoli, precum si predarea religiei constituie un act de discriminarea fata de atei sau cei de alte credinte si ar limita sansele de egalitate si libertatea optionala a elevilor.

Asociatii civice din Romania s-au solidarizat cu demersul profesorului din Buzau.
MECT a atacat aceasta hotarare si a castigat la instanta suprema, iar sentinta este definitiva si irevocabila.