“Criza invatamantului secundar risca sa arunce societatea romaneasca in derizoriu”

Sustine prof.univ.dr. Ioan Panzaru, rectorul Universitatii din Bucuresti, intr-un interviu acordat in exlcusivitate Portalului www.Edumanager.ro.
Prof.univ.dr. Ioan Panzaru, rectorul Universitatii din Bucuresti, a avut amabilitatea de a purta un dialog pe teme de mare actualitate privind invatamantul superior si sistemul educational din Romania. Interviul, publicat in exclusivitate pe portalul www.Edumanager.ro, a fost realizat cu contributia si sprijinul The Red Point, una dintre cele mai importante companii romanesti care ofera expertiza si solutii performante in domeniul managementului universitar.

– Stimate domnule rector, care credeti ca sunt punctele tari si cele slabe ale invatamantului universitar romanesc in raport cu tarile mai avansate ale Europei?

– Daca este sa ne raportam la tarile europene mai dezvoltate, invatamantul romanesc nu mai are puncte tari. Traditia des invocata si care ne trezeste uneori nostalgii, s-a consumat. In momentul de fata mai avem ca un punct tare faptul ca exista inca un efect de aspiratie si putem inca furniza resurse umane inalt calificate tarilor din Vest, acolo unde tineretul si-a pierdut interesul pentru studiu. Dar acelasi fenomen de pierdere a interesului se produce si la noi.

– Aceasta pierdere a interesului vizeaza doar unele domenii ori specializari, sau extensia este mult mai larga?

– Este un fenomen la scara sociala. O sumara analiza la nivelul societatii evidentiaza ca sfera serviciilor atinge 70-80% in economie si in domeniul serviciilor, necesitatea de a acumula o cultura generala sau de specialitate este mai restransa. Acum, punctul slab, in mod deosebit al invatamantului nostru, ar fi extinderea lui nemasurata. Cresterea continua a ofertei si, ca urmare, scaderea nivelului de calitate.

– Cand faceti aceasta afirmatie aveti in vedere si faptul ca exista o preferinta pentru un numar restrans de domenii, specializari, pentru care se manifesta o preferinta exagerata de candidati, de absolventi?

– Exista exces de absolventi in domeniile teologiei, dreptului, poate si in domeniul economiei. Insa acest exces de absolventi nu se traduce printr-un nivel de somaj in randul celor cu studii superioare. Datele statistice indica o stationare a somajului la 2 la suta, ceea ce este aproape normal in Capitala, si 4,5 la suta la nivelul tarii. In aceasta situatie “excesele” amintite nu par sa se reflecte intr-o masa de persoane fara ocupatie. Deficitele sunt mult mai sensibile in tehnologia informatiei, tehnologie la modul general, al cercetarii. Aici sunt deficite mari cu consecinte grave.

– Din experienta dumneavoastra, ce credeti ca s-ar putea face pentru a se diminua sau elimina aceste puncte slabe?

– Avem o criza in invatamantul secundar. Ea fost provocata prin unele decizii voluntare, statutul profesorului a fost subminat, ideea de disciplina a fost discreditata, continutul invatamantului este supus unor critici permanente, iar pentru a pune capac la toate, subiectele de bacalaureat se publica pe Internet, ceea ce determina o invatare mecanica, papagaliceasca, cum se mai spune, pentru ca de studiu temeinic nu se poate vorbi in astfel de situatie. Daca aceasta criza din invatamantul secundar nu se rezolva, daca nu-i invatam pe profesori cum trebuie sa interactioneze cu tinerii, astfel incat sa le trezeasca interesul pentru propria dezvoltare, pentru formare si responsabilitate, societatea romaneasca risca sa alunece in derizoriu.

– Apreciati ca ar trebui introdusa o grila, o “sita” intre invatamantul obligatoriu de zece ani si accesul la liceu pentru a se filtra calitatea care se cere cu atata insistenta universitatilor?

– Nu, pentru ca daca toata ziua se sta degeaba, nu avem ce filtra, ce cerne. Trebuie o formare a profesorilor care predau in invatamantul secundar, in asa fel incat sa depaseasca aspectele de relationare existente acum la nivelul claselor la care predau si sa organizeze munca in clasa proiectand obiective intelectuale.

– Remarc ca utilizati formula invatamant secundar si nu preuniversitar. Considerati mai potrivit acest termen decat cel foarte utilizat? In acceptia dumneavoastra exista o deosebire intre termeni?

– Vorbim de primar ca un pachet si de universitar tertiar de asemenea ca un pachet distinct. Rezulta ca ceea ce se afla la mijloc, gimnaziu si liceu, poate sa fie numit secundar. Liceul a avut o traditie de scoala atat de inalta incat pedagogia liceala era comparabila cu cea universitara. In momentul de fata se merge in directia unei maturizari progresive in asa fel incat cred ca ciclurile gimnazial si liceal ajung sa formeze un pachet ce poate fi denumit invatamant secundar.

– Ati afirmat recent ca “frauda este o cultura care se reproduce”. Cum credeti ca s-ar putea stopa acest fenomen in invatamant?

– Profesorul trebuie sa aiba un statut corespunzator scopurilor inalte si standardelor de demnitate pe care si le fixeaza fiecare societate care doreste sa se respecte si sa fie respectata, dar si o salarizare decenta. Prestatia profesorului trebuie sa inspire respect. Daca nu izbutim sa construim demnitatea educatorului la nivelul sistemului educational national, atunci banii alocati pot fi considerati aruncati pe garla.

– Dar aceasta demnitate nu tine in primul rand de propria persoana a dascalului si apoi de recunoasterea celorlalti? De ce ar trebui sa stabileasca altcineva demnitatea dascalului?

– Demnitatea ne-o stabilim in relatia reciproca, adica atitudinea profesorului trebuie sa fie astfel construita si afirmata incat sa fie recunoscuta intai de elev, dupa cum si reciproca este perfect valabila. Altfel, nu putem sa ne autoproclamam valoarea si demnitatea daca ea nu rezulta dintr-o interrelatie. Activitatea la clasa trebuie sa fie una cu sens, asa cum a mai fost ea, entuziasmanta, stimulativa gandirii, formarii, studiului, deschizatoare de orizonturi.

– V-am intrebat pentru ca pe fondul ultimelor scandaluri existente in invatamant – bacalaureat, concursul de titularizare – se pare ca demnitatea unora s-a clatinat serios si riscul extrapolarii si generalizarii exista.

– Da, dar acesta este un procedeu de vulgarizare si culpabilizare care s-a folosit intens acum peste 20 de ani, cand se pornea de la cateva incidente de natura celor actuale si se discredita o intreaga categorie profesionala. Din nefericire aceasta categorie socio-profesionala trece printr-o criza, si acum revenim la aspectul abordat la inceputul discutiei si anume ca profesorul trebuie sa capete cunostinte profesionale specifice care sa determine, sa impuna respectul de care vorbeam.

– In universitatea pe care o conduceti, ce solutii aveti pentru stoparea fenomenului de frauda?

– Intai si intai, frauda la lucrarea de licenta se datoreaza nesupravegherii studentului de catre profesor si alocarii unor teme care au mai fost tratate. Or, daca profesorii au putine teme de supravegheat si la un anumit nivel de exigenta al comisiilor de sustinere nu mai poate fi vorba de frauda. Noi am achizitionat un program anti-frauda care cauta pe Internet asemanarile cu textele prezentate de studenti ca fiind lucrari proprii. Deocamdata nu am auzit de exemple de infractiune.

– Sunteti optimist privind evolutia in bine a invatamantului superior?

– Sigur, suntem acum intr-o tranzitie marcata de situatia in care avem bani si nu stim ce sa facem cu ei si faza in care treptat-treptat, adevaratele prioritati vor iesi la suprafata. Cu certitudine, educatia romaneasca se va reconstrui.