Ecaterina Andronescu: “Invatamantul la distanta va fi organizat cu frecventa redusa”

andronescu_ecaterina.jpgMinistrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ecaterina Andronescu, a anuntat, luni, la sfarsitul discutiilor cu reprezentantii sindicatelor din invatamant, cu cei ai studentilor si rectorilor unor universitati din Romania, desfasurate in complexul studentesc Tei, ca forma de invatamant superior la distanta va fi organizata cu frecventa redusa.

“Am constatat, pe o deficienta care exista la Universitatea Spiru Haret, ca forma aceasta de invatamant la distanta a fost inteleasa intr-o maniera total gresita”, a spus ministrul Educatiei.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, “nu inseamna ca invatamantul la distanta este lipsit de contactul cu invatamantul, cu scoala”.

“Exista specializari care nu pot fi parcurse in intregime fara ca sa existe competente si care sa fie acumulate din programele de laborator. Nu poti fi absolvent de drept, specialist in criminalistica, fara sa fi facut o ora de laborator, sau sa fii profesor de geografie sau de educatie fizica ori de muzica”, a spus ministrul. Ecaterina Andronescu a subliniat ca in lege va fi accentuat faptul ca va trebui sa existe o exigenta in ceea ce priveste standardele de evaluare ale unor universitati care au, ca forma de invatamant, invatamantul la distanta.

Totodata, studentii care vor urma cursurile facultatilor cu frecventa redusa sau invatamantul la distanta cu frecventa redusa vor avea un an de studii in plus. Potrivit reglementarilor viitoarei legi, in scurta vreme, in Romania vor exista institutii de invatamant superior axate doar pe invatamant si institutii in care va fi organizat atat invatamant, cat si cercetare, aceasta in functie de rezultatele obtinute de aceste universitati.

In ceea ce priveste sustinerea examenului de licenta, acesta va consta in doua probe obligatorii: una scrisa, constand intr-un examen sumativ, si una in care va fi prezentat proiectul de licenta, in functie de specificul fiecarei specializari. Pe diploma de licenta va fi trecut, pentru prima data, tipul de invatamant urmat de student, programul de studii si forma de invatamant. In ceea ce priveste invatamantul preuniversitar, pentru elevii cu performante deosebite, clasati pe locurile unu, doi sau trei la diferite olimpiade internationale sau concursuri organizate in Ministerul Educatiei, acestia pot urma, gratuit, in premiera, doua specializari din aceeasi arie de invatamant.

Raspunzand unei intrebari referitoare la construirea unei aule (a unei sali de conferinte de 1.000 de locuri care ar urma sa coste 10.000.000 de euro) pentru biblioteca Universitatii Politehnica din Bucuresti, Ecaterina Andronescu a afirmat ca acesta reprezinta “un proiect de perspectiva, care va fi probabil finalizat in mai bine de 10 ani, anul acesta nefiind alocati bani de catre Universitate pentru finantarea proiectului”. Marti, discutiile cu reprezentantii sindicatelor, studentilor si rectorilor vor viza programele de master si cele doctorale, ca si programele de formare continua.