Ecaterina Andronescu: “Puterea cea mai mare trebuie sa o aiba Senatul universitar”

andronescu_ecaterina.jpgSenatul universitar trebuie sa aiba puterea cea mai mare intr-o institutie din invatamantul superior, acesta adunand toata “inteligenta activa”, a declarat miercuri in cadrul dezbaterii de la Palatul Parlamentului ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu.

Ea a precizat ca nu a fost de acord ca in Codul Educatiei sa i se dea o putere mai mare rectorului.

“Rectorul e un singur om, cu bune si rele. Nu mi se pare normal ca rectorul sa numeasca decanii sau alte functii de conducere”, a sustinut ministrul. Andronescu a explicat ca, prin lege, trebuie sa se ofere parghiile comunitatii pentru a-l schimba pe cel ales daca nu respecta criteriile. Potrivit ministrului, autonomia universitara trebuie sa mearga simultan cu asumarea raspunderii publice, iar normele de reglementare sa fie clare.


La randul sau, presedintele Comisiei prezidentiale de educatie, Mircea Miclea, a sustinut ca pentru sistemul de invatamant se poate recurge la doua alternative – la o reglementare flexibila care sa se aplice nevoilor din realitate sau la o reglementare prin lege, in care toate punctele sa fie specificate. “Trebuie sa decidem pana unde mergem cu reglementarile si cat de detaliat reglementam”, a spus Miclea.

Prezent la dezbatere, reprezentantul Federatiei ALMA MATER, Razvan Bobulescu, s-a declarat adeptul conducerii colegiale prevazute in Codul Educatiei, sustinand ca aceasta poate preveni incurajarea “spiritului de gasca” ce poate interveni atunci cand prorectorii si decanii sunt numiti de rectori. Pe de alta parte, Bobulescu a sustinut ca finantarea universitatilor sa se faca in functie de calitate, relevand totodata ca in clasamentele facute pentru institutiile de invatamant superior – precum Shanghai – se scot in evidenta domeniile de activitate stiintifica.


“Acest lucru inseamna ca universitatile din acest top au avut resurse financiare. Unele dintre universitatile din acest gen de top au bugete mai mari decat toate universitatile din Romania la un loc”, a sustinut Bobulescu.