SEMNAL EDITORIAL: “Psihologia școlarului greu educabil”

psihologia_scolarului.jpgEditura Univers Enciclopedic a publicat volumul “Psihologia școlarului greu educabil”, de Alfred Adler, în traducerea lui Leonard Gavriliu. Cartea are 224 de pagini şi poate fi achiziţionată la preţul de 26 RON.

Alfred Adler este unul dintre membrii componenţi ai faimosului “triumvirat” al psihologiei abisale: Freud – Adler – Jung. Profesorii, mai ales diriginţii, părinţii, dar şi educatorii din toate domeniile (întreprinderi, armată, închisori etc.) vor găsi în cărţile lui Adler o bogată sursă de informaţie despre psihicul omenesc şi modalităţile în care acesta poate fi armonizat pe criteriile unei existenţe demne şi utile pentru colectivitate.

Cartea constituie o contribuţie esenţială la cunoaşterea psihicului copilului şi la practica psihopedagogică a remodelării acestuia în cazurile în care a suferit distorsiuni şi alterări dăunătoare pentru individ şi pentru societate.