Bacalaureatul va decurge în condiţii normale în Capitală

alexandrescu cristian.jpgBacalaureatul va decurge normal în Bucureşti, din cele 113 centre de evaluare urmând să fie funcţionale 111, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, inspectorul general Cristian Alexandrescu.

Reprezentantul IŞMB a spus că pentru susţinerea Bacalaureatului sunt necesare 3.000 de cadre didactice, dintre acestea aproximativ 30% manifestându-şi intenţia de a fi în grevă, ei fiind înlocuiţi cu alte cadre didactice.

El a spus că în două centre s-a decis arondarea elevilor. Alexandrescu a precizat că, până în prezent, nu a primit participarea la Bacalaureat de la Colegiul Naţional “Matei Basarab” şi de la “Gheorghe Şincai”. Potrivit inspectorului general al IŞMB, evaluarea este asigurată de aproximativ 700 de evaluatori şi 2.200 de supraveghetori. Cristian Alexandrescu a precizat că vor fi luate măsuri de siguranţă în sensul că IŞMB va avea profesori de rezervă, care să participe la Bacalaureat. Examenul de Bacalaureatul va începe luni, 31 mai, cu proba de evaluarea a competenţelor lingvistice la limbile străine. AGERPRES