Seminar privind combaterea violenţei în şcoală, pentru profesorii constănţeni

constanta1.jpgPe 21 mai, la Constanţa a avut loc seminarul “Combaterea violenţei în şcoală: o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi”, din cadrul proiectului “Tinerii împotriva violenţei”, proiect pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îl desfăşoară în parteneriat cu Institutul pentru Ştiinte ale Educaţiei, Organizaţia Salvaţi Copiii şi Agenţia OSC.

În prima parte, seminarul a oferit participanţilor oportunitatea de a cunoaşte în detaliu coordonatele principale ale proiectului în sine, prin intermediul prezentărilor susţinute de Andrei Linu, reprezentant MECTS, Sabina Gheorghiu, Organizaţia Salvaţi Copiii şi Alexandra Rugină de la Agenţia OSC.

Prin prezentarea a două filme realizate de elevi, intervenţia doamnei Alina Dermengiu de la Liceul Teoretic Traian a pus în lumină şi perspectiva acestora asupra fenomenului de violenţă în şcoli.

În cea de-a doua parte a seminarului, ghidul preliminar de comunicare – editat de Agenţia OSC – a fost propus participanţilor ca bază de analiză pentru îmbunătăţirea, completarea şi găsirea unor soluţii de comunicare.

Cei prezenţi au avut posibilitatea de a consulta alternativele propuse şi de a veni cu sugestii pentru optimizarea instrumentelor şi a frecvenţei cu care ar trebui să se desfăşoare procesul de comunicare atât între şcoală şi structurile externe – ISJ, CCD, MECTS, presa etc. -, cât şi în interiorul instituţiilor de invăţământ – între elevi, profesori, psihologi şcolari, manageri şi părinţi.