Profesorii de la Liceul “Dinu Lipatti” din Piteşti continuă greva şi aşteaptă garanţii că îşi vor primi salariile

profesori dinu lipatti.jpgCadrele didactice de la Liceul “Dinu Lipatti” din Piteşti se află marţi în a treia zi de grevă şi aşteaptă garanţii privind plata salariilor pe luna septembrie din partea autorităţilor, care au anunţat că a fost găsită soluţia pentru alocarea fondurilor necesare.

“La acest moment, cadrele didactice sunt în grevă generală, unitatea şcolară este blocată şi nu se desfăşoară procesul de învăţământ. Profesorii aşteaptă în cancelarie să li se prezinte soluţiile găsite de autorităţi şi în funcţie de concluziile discuţiilor, vor decide dacă vor continua protestul sau nu”, a declarat liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din Argeş (SIPA) Muntenia, Adrian Voica.

Primarul Tudor Pendiuc anunţase anterior că salariile restante pe luna septembrie ar putea fi plătite cel târziu pe 21 octombrie, după ce direcţia de specialitate din cadrul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a transmis o adresă în care se precizează că este posibilă suplimentarea bugetului Liceului “Dinu Lipatti”.

“Pentru prima dată, autoritatea competentă precizează expres că este posibilă suplimentarea bugetului unităţii de învăţământ pentru plata drepturilor salariale ale lunii septembrie 2010, că se pot depăşi costurile standard pe elev faţă de prevederile actelor normative în vigoare şi că aceasta este o situaţie excepţională, aşa cum o numeşte, dar nu o explicitează, hotărârea de guvern invocată”, a precizat Pendiuc.

În această situaţie, conducerea unităţii de învăţământ ar urma să transmită în cel mai scurt timp suma necesară plăţii salariilor pe luna septembrie, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi Primăria Piteşti urmând să stabilească centrele bugetare cu excedent de la care vor lua sumele necesare. Cadrele didactice de la Liceul “Dinu Lipatti” sunt în a treia zi de grevă generală. Protestele au început pe 15 octombrie, când a fost organizat şi un miting spontan la sediul IPJ Argeş. AGERPRES