Institut de cercetare construit cu fonduri europene la Târgovişte

univ-valahia.jpgUniversitatea Valahia din Târgovişte va construi, în următorii trei ani, un institut de cercetare cu 36 de laboratoare în cadrul campusului universităţii, printr-un proiect cu fonduri europene. Lansarea oficială a proiectului va avea loc, miercuri, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia.

”Universitatea Valahia din Târgovişte va dezvolta în următorii trei ani proiectul Dezvoltare CDI – Institut de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinar. Obiectivul proiectului este acela de a construi în campusul universitar un institut de cercetare cu 36 de laboratoare şi de a-l dota cu infrastructură de cercetare de cel mai înalt nivel, în domeniul energiilor regenerabile, al produselor şi proceselor inovative”, a declarat rectorul Universităţii Valahia, Ion Cucui.


Activitatea institutului se va concretiza în dezvoltarea de materiale, dispozitive şi sisteme cu aplicabilitate în producerea energiei regenerabile şi integrarea acestora în clădiri, pentru creşterea eficienţei energetice şi reducerea consumurilor de materii prime şi combustibili. Valoarea proiectului este de 57,9 milioane de lei, dintre care 47 de milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile. Proiectul, susţin reprezentanţii Universităţii Valahia, va conduce la creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare la nivelul Regiunii 3 Sud-Muntenia şi la întărirea competitivităţii cercetării ştiinţifice româneşti la nivel european. AGERPRES