Conferinţă internaţională de psihologie la Universitatea din Bucureşti

unibuc.jpgSocietatea Română de Psihologie Experimentală Aplicată şi Catedra de Psihologie a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti vor organiza în perioada 18-21 noiembrie conferinţa internaţională “Psihologia şi realităţile lumii contemporane” (PSIWORLD 2010).

Potrivit site-ului Universităţii din Bucureşti, tema conferinţei pleacă de la constatarea că psihologia este în prezent chemată să se apropie, să înţeleagă şi să explice problemele cotidiene ale existenţei umane.

“Psihologia ca ştiinţă trebuie să îşi dovedească validitatea prin cercetări şi studii obiective controlate în mod riguros, însă există un nivel ridicat al aşteptărilor din partea societăţii şi a comunităţilor faţă de necesitatea prezenţei mai active a psihologului în viaţa de zi cu zi. Psihologia ştiinţifică trebuie să se apropie de această arie tematică pentru a identifica modalităţi de predicţie şi soluţionare”, susţin organizatorii conferinţei.


Conferinţa este structurată pe următoarele paliere: comunicări în plenul care oferă prilejul dezbaterii unor teme majore de către personalităţi ale psihologiei din ţară şi din strainătate, simpozioane abordând o temă precis conturată, comunicări pe secţiuni, workshopuri. Conferinţa internaţională “Psihologia şi realităţile lumii contemporane” (PSIWORLD 2010) se va desfăşura la sediul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. AGERPRES