Universităţile din judeţul Arad sunt interesate de colaborarea cu cea din Limoges

Reprezentanţi ai universităţilor şi ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene din Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş, s-au aflat timp de câteva zile într-o vizită de studiu la Limoges (Franţa), vizită derulată în cadrul proiectului comun “Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional Vest”.

Cele două universităţi arădene au fost reprezentate de prof univ dr Lizica Mihuţ, rectorul Universităţii “Aurel Vlaicu” şi conf univ dr Vichentie Maniov, de la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, judeţul Arad mai fiind reprezentat de prof Mirela Aldescu, inspector şcolar general.

Programul vizitei a cuprins vizitarea Universităţii din Limoges, a Centrului de primire a studenţilor străini, a Tehnopolului din Limoges, a Centrului European de Cercetări în domeniul ceramicii industriale şi a Consiliul Regional Limousin.


‘În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanţii Universităţii din Limoges am prezentat cele două universităţi arădene şi interesul nostru de a colabora cu parteneri din Franţa, găsind mai multe domenii în care am putea dezvolta această colaborare, cum ar fi realizarea de cercetări în comun, participarea ca parteneri la proiecte finanţate prin fonduri ale Uniunii Europene, participarea la manifestări ştiinţifice organizate de cele două universităţi’, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, conf. univ. dr. Vichentie Maniov.


Potrivit lui Maniov, UVVG a fost invitată să participe, în perioada 30 mai-2 iunie 2011, la ‘Cel de-al doilea Colocviu francofon pluridisciplinar privind materialele, mediul şi electronica – PLUMEE 2011’, care va fi organizat de Universitatea din Limoges. AGERPRES