Studenţii protestează de luni în faţa Ministerului Educaţiei

protest_anosr1.jpgAproximativ 400 de studenţi, membri ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România din 10 centre universitare, vor protesta, începând de luni, pe termen nelimitat, în faţa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

“Dreptul de a avea acces direct în toate deciziile din cadrul universităţii este unul fundamental pentru mişcarea studenţească, un drept câştigat de studenţi în trecut. Nu vom permite nimănui să îl limiteze. În ceea ce priveşte decizia ca prezenţa la cursuri să fie obligatorie, ea este o decizie lamentabilă, a unor profesori incapabili să îşi adapteze metodele de predare la nevoile studenţilor. Nu vom permite ca studentul să aibă de suferit în urma unei decizii specifice perioadei de dinainte de ’89 în locul modernizării reale a educaţiei”, a declarat, duminică, preşedintele ANOSR, Daniela Alexe.

Potrivit acesteia, în cursul zilei de duminică vor ajunge în Bucureşti studenţi din Timişoara, Baia Mare, Constanţa, Galaţi, Iaşi şi Petroşani. Seria protestelor ANOSR a debutat luni, când în toate centrele universitare din ţară a avut loc o grevă japoneză. Marţi, studenţii au protestat prin scoaterea cearşafurilor pe geamurile şi balcoanele căminelor, iar joi prin trimiterea de către studenţi la MECTS a câte unui pachet cu alimente, asemenea celor primite de la părinţi. ANOSR solicită o reprezentare a studenţilor în cele mai importante decizii din universitate (decizia modalităţii de desemnare a rectorului şi în procesul de desemnare a acestuia indiferent de modalitatea de alegere precum şi în Consiliul de Administraţie) de 25%, tratarea organizaţiei studenţeşti ca partener în toate contextele, indiferent de poziţia pe care o adoptă, şi asumarea problemelor reale identificate de studenţi, exprimarea unei poziţii oficiale la problemele sesizate şi asumarea unor soluţii viabile. AGERPRES