Gradaţia de merit va fi aplicată şi personalului didactic auxiliar, datorită unor amendamente depuse de doi deputaţi

Guvernul a acceptat, luni, o serie de amendamente depuse de parlamentari la proiectul legii de uniformizare a salariilor din învăţământ în anul 2011 prin care personalului didactic auxiliar i se aplică gradaţia de merit, pentru creşterea veniturilor.

Astfel, amendamentele depuse de deputaţii PDL Doiniţa-Mariana Chircu şi Marius Gondor elimină o serie de prevederi din proiectul iniţiat de ministerele Educaţiei, Muncii şi Finanţelor care blocau acordarea gradaţiei de merit personalului didactic auxiliar începând cu data 1 septembrie 2011. Un alt amendament depus de cei doi deputaţi şi acceptat de Guvern elimină din textul iniţiat de cele trei ministere posibilitatea ca dascălilor care predau în localităţi izolate să li se diminueze veniturile rezultate din indemnizaţia de până la 20% din salariul de încadrare ce le este acordată.

“Persoanele care beneficiau la 31 decembrie 2009 de un procent mai mare decât cel stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009 primesc o compensaţie tranzitorie, calculată prin aplicarea diferenţei de procent asupra salariului de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 (care se referă la grilele de salarizare – n.r.) la prezenta lege, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin în aceleaşi condiţii de izolare. Începând cu 1 septembrie 2011, pentru personalul didactic calificat nou încadrat se acordă numai indemnizaţia de până la 20% din salariul de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 stabilită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009”, stipula proiectul iniţial al celor trei ministere. Prin amendamentul celor doi deputaţi democrat-liberali, ultima frază este eliminată.


“Prin excepţie de la prevederile alin. 1, persoanele care beneficiau la 31 decembrie 2009 de un procent mai mare decât cel stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009 primesc o compensaţie tranzitorie, calculată prin aplicarea diferenţei de procent asupra salariului de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 la prezenta lege, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate”, stipulează articolul în urma modificării. Parlamentarii şi-au motivat intervenţia pe text prin faptul că “prevederile iniţiale ale acestui alineat conduc la scăderi de salarii faţă de perioada anterioară intrării în vigoare a prezentului act normativ”. Dintr-un total de 15 amendamente depuse la acest proiect de lege, Guvernul a acceptat 6, toate fiind depuse de cei doi deputaţi PDL. Premierul Emil Boc se prezintă, luni, în faţa Camerelor reunite ale Legislativului pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul legii salarizării cadrelor didactice în anul 2011 şi pe proiectul codului de dialog social. AGERPRES