Circa 500 de cadre didactice au protestat la Târgovişte

profesori_greva.jpgAproximativ 500 de cadre didactice au protestat, luni, în faţa Prefecturii Dâmboviţa, principalele nemulţumiri fiind de natură salarială, precum şi legate de subfinanţarea sistemului de învăţământ şi de Legea Educaţiei. Profesorii au pornit, la ora 13,00, într-un marş din faţa sediului Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Dâmboviţa până în centrul municipiului Târgovişte.

”Principalele revendicări sunt legate de problemele cu care ne confruntăm în sistemul de învăţământ preuniversitar şi aici ne referim la probleme legate de Legea Educaţiei Naţionale, apoi la probleme legate de comasarea unor clase, la disponibilizările care se anunţă începând cu anul şcolar viitor, la lipsa fondurilor pentru plata salariilor, mai ales că începând cu 1 ianuarie a intrat finanţarea pe elev, ceea ce nu acoperă nici măcar salariile”, a declarat purtătorul de cuvânt al SLI Dâmboviţa, Marius Popescu.

Protestatarii au strigat ”Jos Funeriu”, ”Jos Guvernul”, ”Demnitate” şi au avut pancarte pe care erau inscripţionate ”La această guvernare nota 4 la purtare”, ”Vrem să trăim decent”. AGERPRES