Rectorul Valentin Popa susţine că Universitatea Suceava dă mai mulţi bani la buget decât primeşte de la Ministerul Educaţiei

popa_valentin.jpgConducerea Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava estimează că în anul 2012 plăţile către bugetul de stat vor depăşi cuantumul sumelor alocate de Ministerul Educaţiei instituţiei academice sucevene prin finanţarea de bază, a declarat presei, luni, rectorul Valentin Popa.

Potrivit acestuia, se preconizează că, în acest an, universitatea suceveană va vira bugetului de stat 19,5 milioane de lei, în timp ce de la Ministerul Educaţiei ar beneficia de 18,3 milioane de lei ca finanţare de bază. “Am făcut o analiză a finanţării de bază cu suma alocată de minister strict pentru Educaţie. Analizând evoluţia în ultimii patru ani am constatat că în anul 2009 am primit 25,7 milioane de lei, în 2010 am primit 27 de milioane de lei, în 2011 am primit 23 de milioane de lei, iar contractul instituţional pe care l-am semnat în urmă cu două săptămâni prevede 18,3 milioane de lei, în condiţiile în care am plătit la bugetul de stat suma de 22,1 milioane de lei în 2009, 24,3 milioane de lei în 2010, 20 de milioane de lei în 2011, iar în 2012 va trebui să plătim suma de 19,5 milioane de lei. Ne descurcăm greu. O primă măsură a fost reducerea drastică a tarifelor la plata cu ora a cadrelor didactice”, a explicat Popa.

În cursul anului trecut, Universitatea Suceava a înregistrat venituri de 70,5 milioane de lei şi a avut cheltuieli de 67,7 milioane de lei. AGERPRES