Zilele porţilor deschise la SNSPA, între 1 şi 5 aprilie

snspa.jpgLiceenii care se pregătesc de admiterea la facultate se pot informa în perioada 1-5 aprilie despre oferta educaţională a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) în cadrul evenimentului “Zilele porţilor deschise”.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior remis luni, elevii, viitori absolvenţi de liceu, vor experimenta viaţa de student, vor cunoaşte viitorii profesori şi absolvenţi ai SNSPA, vor participa la cursuri, seminarii, workshopuri, conferinţe şi alte activităţi educaţionale organizate special pentru ei.

Studenţii voluntari din cadrul Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională (CeCOP) al SNSPA vizitează liceele din Bucureşti, dar şi din judeţe pentru a le prezenta viitorilor absolvenţi oportunităţile educaţionale oferite de instituţia de învăţământ superior.

Admiterea la facultăţile din SNSPA se va face în luna iulie, pe baza unui examen scris. Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să susţină admiterea la SNSPA, începând din luna aprilie, vor fi organizate cercuri de studii în domeniul unor discipline de admitere: filosofie, istorie, economie, engleză şi sociologie.
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, înfiinţată în 1991 ca şcoală de guvernare şi de pregătire a specialiştilor în domenii esenţiale ale societăţii, este un reper în peisajul academic românesc.

SNSPA formează şi dezvoltă competenţe profesionale în ştiinţe politice, sociologie, studii administrative, relaţii internaţionale, diplomaţie, studii europene, economie, ştiinţe ale comunicării, psihologie, management, resurse umane, contribuind astfel la transformările naţionale şi internaţionale, în spiritul valorilor şi principiilor democratice. AGERPRES