Elevi şi profesori cunoscători ai limbii şi culturii spaniole au fost premiaţi de ministrul Educaţiei şi ambasadorul Spaniei

pricopie_remus2.jpgMai mulţi elevi şi profesori care, în perioada 2008 – 2013, au susţinut prin activităţile lor promovarea şi cunoaşterea limbii, culturii şi civilizaţiei spaniole în România au fost premiaţi luni de ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi ambasadorul Regatului Spaniei, Estanislao de Grandes Pascual, în cadrul unei eveniment desfăşurat la Liceul bilingv ”Miguel de Cervantes” din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei remis luni, ministrul Pricopie a apreciat nivelul de educaţie ridicat pe care unităţile de învăţământ bilingve îl dovedesc, cu precădere cele în care se studiază limba spaniolă. În context, ministrul a evidenţiat faptul că părinţii care şi-au înscris copiii în clasa pregătitoare au ales, într-o proporţie semnificativă, şcolile cu predare bilingvă.

“Ministrul a precizat că, în urma colectării acestor date cantitative, ministerul va gândi o creştere a educaţiei cu predare bilingvă în sistemul de învăţământ românesc, dar şi o pregătire eficientă a profesorilor de la catedră. Ministrul a subliniat că participarea activă a ambasadelor, cum este cazul celei a Regatului Spaniei, a institutelor culturale, cum este cazul Institutului Cervantes, reprezintă răspunsul corect la cererea crescândă a unei educaţii de calitate şi a cunoaşterii culturilor din spaţiul european şi nu numai”, se mai arată în comunicatul citat.

Mihaela Iustina Ambrono, Gabriela Rodica, Constantin Dureci, Diana Nălbaru, Alina Maria Rădoi, Elena Denisa Petrescu, Bogdan Alexandru Turcu sunt elevii câştigătorii bursei acordate de ambasada Spaniei, în ultimii 5 ani, prin programul Ruta Quetzal BBVA.
Concursul pentru obţinerea bursei a constat în două probe: redactarea, în limba spaniolă, a unui text la prima vedere, referitor la realitatea socială, istorică şi culturală a Americii Latine şi a Spaniei, urmată de un interviu.

Examenele de selecţie au fost evaluate de către un juriu alcătuit din reprezentanţi ai ambasadei Spaniei şi ai Institutului Cervantes. Expediţia pentru care a fost acordată bursa în 2013 va avea loc în perioada 19 iunie – 23 iulie, în Spania şi Panama, şi va purta titlul “Din Selva Darién până în Europa lui Carol Quintul. Marea descoperire a Mării Sudului”. AGERPRES