UNSR susţine demersul Ministerului Educației cu privire la reorganizarea sistemului de învăţământ superior

unsr.jpgUniunea Naţională a Studenţilor din România susţine demersul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) privind reorganizarea sistemului de învăţământ superior şi consideră că este necesar să se pună accentul mai mult pe calitate decât pe cantitate, în ceea ce priveşte toate programele şi specializările din cadrul universităţilor acreditate.

“Această măsură luată de MEN demonstrează faptul că învăţământul din România este în continuă dezvoltare şi trebuie perfecţionat şi adus la standardele europene. Au intrat în lichidare 321 de programe de studiu în ultimii doi ani, 186 de programe în primul an, restul în acest an, ceea ce înseamnă un procent de 12% din totalul de programe de studiu existente în România. Acest proces de reformă s-a realizat în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice pentru educaţie şi formare profesională stabilite de Comisia Europeană în cadrul Consiliului European de la Barcelona din 2002. (…) Există semne de întrebare cu privire la mai multe programe/ specializări din cadrul universităţilor, dar apreciem faptul că exigenţa aplicată duce la o dezvoltare si îmbunătăţire a învăţământului superior românesc. Încă mai sunt mulţi paşi de făcut până la un proces educaţional pe deplin de calitate în toate centrele universitare din ţară, iar federaţia sprijină orice demers în acest sens”, se arată într-un comunicat UNSR.

În context, UNSR pledează pentru dialog şi o atitudine constructivă atunci când se vorbeşte despre viitorul sistemului de învăţământ universitar şi afirmă că ea mai bună variantă pentru a fi discutate problemele actuale o reprezintă interacţiunea instituţională directă cu reprezentanţii MEN şi ai legislativului. Totodată, UNSR anunţă o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministsterului Educaţiei, luni, de la ora 18,00, pentru a trasa eventualele probleme şi găsirea de noi soluţii pentru cele deja existente.
Totodată, UNSR precizează că ”DNA-ul Studenţesc”, proiect început încă din 2006, va fi implementat şi la deschiderea noului an universitar 2014, ”având rolul principal de a descoperi acele structuri care consideră educaţia şi tot procesul aferent ei un mijloc de a face bani”.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) reprezintă 63 de asociaţii din 14 centre universitare. AGERPRES